Nu a mai rămas nicio brumă de speranţă pentru familiile celor aflaţi în submarinul eşuat miercuri, în Indonezia. Mareşalul Hadi Tjahjanto a declarat că toţi cei 53 de membri ai echipajului au decedat, relatează CNN.

Cu o zi în urmă, mai multe fragmente, cel mai probabil componente ale submarinului dispărut – KRI Nanggala-402, au fost descoperite la o distanţă de aproximativ două mile faţă de ultimul loc în care fusese semnalată prezenţa navei.

Echipajele de salvare au scanat perimetrul cu ajutorul undelor sonore, potrivit spuselor lui Tjahjanto. Ulterior, nava MV Swift Rescue din Singapore s-a alăturat misiunii, facilitând obţinerea de imagini subacvatice mai clare.

„Am localizat şi confirmat poziţia unor piese ale submarinului Nanggala”, a precizat oficialul indonezian, informând că printre componentele găsite se numără şi ancora sau costumele de siguranţă ale membrilor echipajului. „Pe baza acestor dovezi autentice, declar că submarinul Nanggala s-a scufundat şi că tot echipajul a murit.”

 

Tjahjanto şi-a exprimat regretul şi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate, care nu-i vor mai revedea niciodată pe membrii Unităţii Rechinului de Aur. Cei decedaţi vor primi onoruri şi vor fi avansaţi post-mortem în grad.

În ziua dispariţiei, submarinul efectua un exerciţiu la nord de insula Bali. Brusc, orice formă de comunicare a fost întreruptă, iar suspiciunile au fost dintre cele mai sumbre. Mai multe elicoptere şi nave au luat parte la căutări, cu ajutor din partea Statelor Unite şi a altor ţări între care şi Australia, Singapore, Malaezia sau India.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Nu a mai rămas nicio brumă de speranţă pentru familiile celor aflaţi în submarinul eşuat miercuri, în Indonezia. Mareşalul Hadi Tjahjanto a declarat că toţi cei 53 de membri ai echipajului au decedat, relatează CNN. ...