Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (67 WTA) a reuşit duminică să se impună în finala turneului de tenis WTA 250 de la Istanbul, învingând-o pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), principala favorită a competiţiei, în două seturi, cu 6-1, 7-6. Cîrstea a câştigat al doilea turneu WTA din carieră.

Imaginea articolului Campioană la Istanbul: Sorana Cîrstea a câştigat al doilea turneu WTA din carieră

Sorana Cîrstea a câştigat al doilea turneu WTA din carieră

Sorana Cîrstea a făcut un prim set de foarte bună calitate, pierzând un singur game, pe propriul serviciu, şi reuşind 3 break-uri.

Mertens a început mai bine setul doi, reuşind un prim break în game-ul 4 şi desprinzându-se apoi la 1-4. De la 2-5, Sorana Cîrstea a preluat iniţiativa şi a câştigat 4 game-uri la rând (6-5) şi ajungând în situaţia de a servi pentru câştigarea turneului.

Deznodământul a fost însă amânat, Mertens reuşind să egaleze cu un nou break şi ducând setul la tiebreak.

Tiebreak pe care Cîrstea l-a câştigat cu puţine emoţii, adjudecându-şi setul, meciul şi turneul.

Cîrstea a câştigat la Istanbul cel de al doilea turneu WTA din carieră, după cel din 2008, de la Tashkent (Uzbekistan). Pentru câştigarea finalei, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 29.200 USD şi 280 puncte WTA.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (67 WTA) a reuşit duminică să se impună în finala turneului de tenis WTA 250 de la Istanbul, învingând-o pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), principala favorită a competiţiei, în două seturi, cu 6-1, 7-6. Cîrstea a câştigat al doilea...