La Campionatele Europene de Gimnastică de anul acesta, o gimnastă din Germania a rupt normele tradiţionale cu echipamentul pe care l-a purtat.

Sarah Voss a ales să poarte un echipament care îi acoperea şi picioarele în loc de cel tradiţional. Decizia ei a venit după ce a spus că se simţea suprasexualizată când concura cu picioarele descoperite. Decizia ei a fost susţinută de Federaţia Germană de Gimnastică, dar şi de cea olandeză, iar după ce au văzut-o concurând mai multe gimnaste de la turneu i-au urmat modelul.

Şi Monica Roşu, dublă medaliată olimpică cu aur în 2004, a lăudat-o pe Sarah pentru curajul de care a dat dovadă.

„Dacă ea se simte bine aşa şi nu o deranjează sau nu o încurcă, e super ok. Probabil că se simţea cumva … Că fiind toţi ochii asupra ta, să ştii că poate nu ai o greutate bună sau nu eşti foarte slabă, se văd anumite imperfecţiuni şi atunci cred că e cel mai convenabil să concureze cu un costum întreg. De multe ori, chiar şi când eram eu în activitate, mai aveai mici probleme, zile în care probabil nu te simţeai confortabil. Mai aveai, fiind fete, femei, probleme de alt gen”, mărturiseşte fosta gimnastă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/fotojet-2-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/fotojet-2-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
La Campionatele Europene de Gimnastică de anul acesta, o gimnastă din Germania a rupt normele tradiţionale cu echipamentul pe care l-a purtat. Sarah Voss a ales să poarte un echipament care îi acoperea şi...