Locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul care s-a catapultat marţi, înainte ca avionul MIG 21 LanceR să se prăbuşească în apropierea localităţii Dedrad, judeţul Mureş, a fost operat la Spitalul Militar Central.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, pilotul a fost operat, miercuri, în Blocul operator al Secţiei Neurochirurgie.

Intervenţia chirurgicală a decurs bine, iar pacientul este conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator, fiind evaluat zilnic de medici.

Reprezentanţii spitalului precizează că acesta beneficiază de suport psihologic de specialitate.

Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, de unde a fost transferat la Spitalul Militar Central, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare.

Aeronava MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, pilotată de locotenent-comandorul Andrei Criste, s-a prăbuşit marţi, în jurul orei 14.30, în apropierea localităţii Dedrad, judeţul Mureş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul care s-a catapultat marţi, înainte ca avionul MIG 21 LanceR să se prăbuşească în apropierea localităţii Dedrad, judeţul Mureş, a fost operat la Spitalul Militar Central. ...