Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a solicitat joi conducerii Institutului Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB) şi reprezentanţilor direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii un raport privind situaţia aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului.

Conform datelor existente, în prezent, în cadrul IOB există discontinuităţi de aprovizionare pentru 16 medicamente citostatice şi alte trei medicamente adjuvante necesare tratamentului pacienţilor care suferă de cancer.

Medicamentele lipsesc din cauza organizării defectuoase a procedurilor de achiziţii centralizate pentru medicamentele utilizate frecvent, care au consumul cel mai mare şi pentru care nu au fost încheiate acorduri-cadru, informează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, IOB a luat deja măsuri pentru asigurarea tratamentului necesar pacienţilor şi a informat Ministerul Sănătăţii că vineri a fost finalizată, în regim de urgenţă, o procedură de negociere pentru medicaţia lipsă, iar începând de săptămâna viitoare produsele vor fi disponibile.

„Am solicitat echipei de conducere a institutului să demareze o verificare internă a modului în care au fost organizate procedurile de achiziţie. Le-am cerut să demareze urgent procedurile legale pentru încheierea acordurilor cadru, astfel încât aceste situaţii să nu mai apară în viitor şi pacienţii să beneficieze, la timp, de medicaţia necesară pentru asigurarea tratamentului, conform protocoalelor teraputice”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii precizează că, în prezent, nu s-au semnalat alte situaţii de discontinuitate privind aprovizionarea cu medicamente oncologice în unităţile sanitare din ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7650894-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7650894-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a solicitat joi conducerii Institutului Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti (IOB) şi reprezentanţilor direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii un raport privind situaţia aprovizionării cu medicamente citostatice în cadrul institutului....