UTA Arad a învins în deplasare pe Dinamo Bucureşti şi s-a instalat pe prima poziţie a play-out-ului. Portarul oaspeţilor, Dragoş Balauru, a fost eroul meciului, intervenţiile sale, inclusiv apărarea unui penalty executat de Sorescu, fiind decisive pentru obţinerea victoriei.

Dinamo a făcut un meci bun, cu multe ocazii de poartă, dar cei care au deschis scorul au fost cei de la UTA, prin Miculescu, în minutul 34, cu larga contribuţie a portarului gazdelor.

Sorescu a fost ghicit de Balauru, la penalty-ul executat două minute mai târziu, arădenii păstrându-şi avantajul.

Repriza a doua s-a jucat cu ocazii importante la ambele porţi, fără însă ca vreuna din echipe să concretizeze.

UTA Arad ocupă locul 7 în clasamentul Ligii 1, primul din play-out, cu 25 de puncte, ajungând la 4 meciuri fără înfrângere şi fără gol primit, în timp ce Dinamo e pe 14, cu 15 puncte, la un singur punct de zona ce duce direct la retrogradare, Poli Iaşi putând să o depăşească în clasament dacă învinge în aceeaşi etapă pe FC Voluntari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/dinamo-uta.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/dinamo-uta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UTA Arad a învins în deplasare pe Dinamo Bucureşti şi s-a instalat pe prima poziţie a play-out-ului. Portarul oaspeţilor, Dragoş Balauru, a fost eroul meciului, intervenţiile sale, inclusiv apărarea unui penalty executat de Sorescu, fiind decisive...