Cei doi preşedinţi au vorbit la Palatul Cotroceni despre proiectele convenite cu ocazia vizitei lui Klaus Iohannis la Chişinău, la data de 29 decembrie 2020.

Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi o cantitate de peste 200.000 de vaccinuri, urmând ca în etapa următoare să realizeze şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova.

Preşedintele României a anunţat că va continua sprijinul acordat Republicii Moldova.

„Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de Preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state. Totodată, Preşedintele României a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19”, a anunţat administraţia prezidenţială.

Preşedintele Republicii Moldova „a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemia de COVID-19. De asemenea, Preşedintele Maia Sandu a apreciat sprijinul României pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme, în spirit democratic şi european”.

La final, cei doi preşedinţi au stabilit că obiectivul principal al cooperării rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7526562-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7526562-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cei doi preşedinţi au vorbit la Palatul Cotroceni despre proiectele convenite cu ocazia vizitei lui Klaus Iohannis la Chişinău, la data de 29 decembrie 2020. Astfel, în 2021, România a donat Republicii Moldova echipamente...