Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început cercetările în cazul accesării datelor privind vaccinarea de către Ştefan Voinea, consilierul fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a declarat, duminică, pentru Aleph News, că cercetările privind accesarea datelor din Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV), au început şi se fac in rem.

„La acest moment se desfăşoară cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”, a spus procurorul şef Porime.

Corpul de control al Prim-Ministrului a făcut verificări cu privire la procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19, demarat de Ministerul Sănătăţii, fiind verificate în cadrul controlului activităţile specifice mai multor instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii şi a celor aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuţii legale în privinţa gestionării Platformei naţionale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 şi a Registrului Electronic Naţional de Vaccinări (RENV).

După ce a fost sesizat DIICOT-ul în urma verificărilor Corpului de Control, iar ministrul Voiculescu a fost demis, acesta a declarat că premierul Florin Cîţu are un comportament demn de junta militară, care nu are nicio legătură cu o ţară europeană.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/vaccinare-azi-nou.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/vaccinare-azi-nou-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început cercetările în cazul accesării datelor privind vaccinarea de către Ştefan Voinea, consilierul fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. ...