„Oamenii nu deschid feresterele fiindcă se tem că monstrul poate intra în casele lor”, a spus o localnică. 

 

Angajaţii de la Protecţia Animalelor s-au deplasat la copacul cu pricina, crezând că poate fi vorba de un animal de companie abandonat, mai degrabă decât o reptilă. Într-adevăr, ceva imens stătea în copac. Oamenii erau speriaţi şi spuneau că de două zile animalul stă acolo, nemişcat, pândind să intre în locuinţa cuiva, pe geam, sau să atace.

 

Doar că, spre stupoarea locuitorilor înfricoşaţi şi a salvatorilor, „monstrul” s-a dovedit a fi de fapt un croissant aruncat în copac pentru a hrăni păsările. 

 

Incidentul a fost relatat pe Facebook de către organizaţia pentru protecţia animalelor şi a stârnit reacţii hilare din partea internauţilor.

 

Relatarea salvatorului despre apelul disperat

 

„- Vino şi ia-l!, sună o voce de femeie disperată. 

– Pe cine, doamnă?, întreabă inspectorul de la asociaţie.

– Pe această creatură! Stă de două zile într-un copac din faţa blocului! Nu ne mai deschidem ferestrele pentru că ne e frică să nu cumva să intre în casă! 

– Dar ce este, doamnă? Poate vreo pasăre de pradă, bolnavă?, întreabă reprezentantul de la Protecţia Animalelor. 

– Nu! Nu! Nu este o pasăre!

– Şi cum arată? 

– E maro, stă într-un copac şi e asta… da, e o lagună!”, strigă femeia fericită că şi-a amintit termenul potrivit. 

– O lagună? Poate o iguană? 

– Da, iguană! E aici de două zile şi toată lumea e foarte speriată! Deci când ajungeţi aici? 

 

Mă întreb ce ar fi căutat o iguană într-o lună aşa de friguroasă. (…) Dar poate a fost aruncată de fostul stăpân. Însă cum poate supravieţui după două nopţi cu temperaturi scăzute? Poate stă în copac şi nu se mai mişcă pentru că tocmai a murit? Ajungem la faţa locului, eu şi colegul meu, şi căutăm cu atenţie în tufişurile din spatele apartamentului. Nu găsim iguana. Şi nici o lagună. 

 

O sunăm pe femeia care a raportat prezenţa animalului. O întreb dacă iguana e încă acolo, în copac. Se pare că da. Ne uităm atent în jur şi dintr-o dată, iată-o! Creatura maro stă pe o ramură de liliac. Stă şi nu se mişcă. Pielea sa maro străluceşte în soare. Mă uit mai atent. Nu are picioare sau cap.  Cum să ajutăm dacă nu mai are membre?

Şi e deja copt, poate de la soare. Iguana misterioasă s-a dovedit a fi un croissant franţuzesc. Probabil a fost aruncat pentru păsări dar a rămas blocat în crengile liliacului, „transformându-se”, datorită formei pufoase, într-o creatură cu trăsături reptiliene, pregătită pentru atac”, a scris salvatorul cu pricina, pe Facebook. 

 

Totuşi, asociaţia recomandă ca oamenii să continue să sune de urgenţă în caz că găsesc animale sălbatice în oraş.  

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/cracovia.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/cracovia-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Oamenii nu deschid feresterele fiindcă se tem că monstrul poate intra în casele lor”, a spus o localnică.    Angajaţii de la Protecţia Animalelor s-au deplasat la copacul cu pricina,...