Comitetul de siguranţă al EMA (PRAC) revizuieşte cazurile foarte rare de cheaguri neobişnuite de sânge care au avut loc în Statele Unite în urma utilizării vaccinului anti-COVID-19 Janssen (Johnson&Johnson).

Autorităţile americane au recomandat miercuri întreruperea utilizării vaccinului pe timpul revizuirii a şase cazuri raportate în Statele Unite, unde au fost administrate până acum peste 6,8 milioane de doze Johnson&Johnson.

Între timp, Janssen a anunţat decizia lor de a întârzia în mod proactiv livrarea vaccinului în UE, în timp ce investigaţiile continuă. Primele livrări erau în curs şi au fost recepţionate de către statele membre, care au primit recomandarea de a le depozita până la clarificarea situaţiei.

Reprezentanţii campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 au transmis, joi, că EMA accelerează evaluarea în acest caz, iar o recomandare este aşteptată săptămâna viitoare.

„În timp ce revizuirea este în curs de desfăşurare, EMA rămâne de părere că beneficiile vaccinului în prevenirea COVID-19 depăşesc riscurile efectelor secundare, iar vaccinul rămâne autorizat la nivel european”, transmit cei de la CNCAV.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7646451-ap-mediafax-foto-ap-mary-altaffer.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7646451-ap-mediafax-foto-ap-mary-altaffer-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comitetul de siguranţă al EMA (PRAC) revizuieşte cazurile foarte rare de cheaguri neobişnuite de sânge care au avut loc în Statele Unite în urma utilizării vaccinului anti-COVID-19 Janssen (Johnson&Johnson). Autorităţile americane au recomandat miercuri...