Sferturile de finală ale Europa League au programat joi seara meciurile primei manşe. Surpriza serii s-a produs la Londra, unde Slavia Praga, cu Nicolae Stanciu titular, a reuşit să smulgă un rezultat de egalitate în faţa „tunarilor” de la Arsenal.

Ajax Amsterdam – AS Roma 1-2 (1-0)

Olandezii au condus la pauză prin golul lui Klaassen, marcat puţin înainte de pauză, după ce italienii dominaseră în parte repriza, ratând câteva ocazii importante de a marca.

Ajax a ratat imediat după pauză un penalty executat neglijent de Dusan Tadic, pe centrul porţii.
AS Roma a egalat în minutul 64, portarul gazdelor scăpând mingea în propria poartă, după o lovitură liberă executată de Pellegrini.

Golul victoriei oaspeţilor i-a aparţinut lui Ibanez, care a şutat de la 10 metri, sub transversală, o minge respinsă, după un corner.

Arsenal Londra – Slavia Praga 1-1 (0-0)

Meci dominat integral de gazde, tunarii ratând nepermis de mult. Cehii au replicat în câteva rânduri tăios, dar acţiunile lor au fost blocate de portar sau au ocolit puţin buturile lui Leno.

Eforturile londonezilor au dat roade abia în minutul 86, când Nicolas Pepe a fructificat un contraatac colectiv, cu un şut din interiorul careului.

Slavia a reacţionat imediat, întâi cu şutul în bară, al lui Provod (min. 90+3), şi mai apoi cu golul egalizator din ultimul minut suplimentar, marcat de Holes, la capătul unei centrări din corner.

Dinamo Zagreb – Villareal 0-1 (0-1)

Gazdele au marcat în prima repriză un gol anulat de central, după consultarea sistemului VAR. Spaniolii au înscris unicul gol al partidei prin Moreno, din lovitură de pedeapsă, după un henţ certificat tot de VAR, cu un minut înainte de finalul reprizei.

Repriza secundă a fost lipsită de situaţii periculoase de poartă, spaniolii asigurându-şi un avantaj important pentru retur.

Granada – Manchester United 0-2 (0-1)

Oaspeţii plecau favoriţi la toate capitolele, dar cu toate acestea nu şi-au desconsiderat adversarul, Solskjaer aliniind cea mai bună formulă de echipă avută la dispoziţie.

Rashford a deschis scorul în minutul 31, după o pasă de peste 50 de metri a lui Lindelof, preluată perfect şi transformată din zona punctului cu var.

Englezii au continuat să domine şi au închis tabela de la unsprezece metri, prin jolly joker-ul portughez Bruno Fernandez. United obţine o victorie previzibilă şi mai face un pas înspre câştigarea pentru a doua oară a trofeului.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7417272-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7417272-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sferturile de finală ale Europa League au programat joi seara meciurile primei manşe. Surpriza serii s-a produs la Londra, unde Slavia Praga, cu Nicolae Stanciu titular, a reuşit să smulgă un rezultat de egalitate în faţa...