Prinţul Hamzah a declarat, într-o înregistrare video, că se află în arest la domiciliu şi că i s-a spus să rămână acasă şi să nu contacteze pe nimeni.

Vorbind în engleză în videoclipul transmis de avocatul său către BBC, prinţul Hamzah a negat orice implicare în vreo tentativă de lovitură de stat şi a acuzat sistemul de guvernare ca fiind corupt.

„Bunăstarea iordanienilor a fost plasată pe locul doi printr-un sistem de guvernare care a decis că interesele sale personale sunt mai importante decât viaţa, demnitatea şi viitorul celor 10 milioane de oameni care trăiesc aici”, a spus prinţul Hamzah.

Conducerea militară din Iordania a negat acuzaţiile că prinţul Hamzah a fost arestat. Cu toate acestea, oficialii serviciilor de informaţii din regiune şi din Europa au transmis că fostul prinţ a fost plasat în arest la domiciliu.

Turki al-Sheikh, consilier al curţii regale saudite, a postat pe Twitter o serie de fotografii ale regelui Abdullah şi ale prinţului moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, cu mesajul „Fără comentarii, imaginile vorbesc de la sine”. Riadul a publicat, de asemenea, o scurtă declaraţie: „Suntem alături de Iordania şi susţinem deciziile regelui Abdullah II de a păstra securitatea ţării sale”

Egiptul, Bahrainul, Qatarul, Kuweitul, Irakul, Libanul şi Palestina au trimis mesaje de susţinere a regelui Abdullah, la fel ca Liga Arabă.

Arestările de înalţi oficiali şi membri ai familiei regale sunt rare în Iordania, considerată una dintre cele mai stabile ţări din lumea arabă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0603227102.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/profimedia-0603227102-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Prinţul Hamzah a declarat, într-o înregistrare video, că se află în arest la domiciliu şi că i s-a spus să rămână acasă şi să nu contacteze pe nimeni. Vorbind în engleză în videoclipul transmis...