Ministerul Mediului susţine că, în 30 martie, reprezentanţii asociaţiei pentru protecţia animalelor ”Prietenii Berzelor” din judeţul Sibiu au primit de la o persoană fizică două exemplare de pui de urs. Din declaraţiile acestora, puii au fost găsiţi în proximitatea localităţii Biertan, iar la momentul primirii starea de sănătate a acestora era una precară, fiind hrăniţi necorespunzător.

Prevederile legale sunt foarte clare: Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică are obligaţia să le declare imediat la comisariatul judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu (prin sistemul unic 112) şi să semneze declaraţia privind capturarea accidentală a unei specii strict protejate”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului.

Conform acestora, deşi au constatat că starea de sănătate a puilor de urs este precară, reprezentanţii asociaţiei „au decis să ignore prevederile legale” şi să transporte cele două exemplare cu un autoturism personal de la Sibiu la Zărneşti, judeţul Braşov, pe o distanţă de peste 150 km, fără supravegherea unui medic veterinar, pentru a le preda Asociaţiei Milioane de Prieteni, care administrează sanctuarul de urşi.

„Reprezentanţii Asociaţiei Milioane de Prieteni au fost şi cei care, în jurul orei 17.00, au anunţat autorităţile despre speţa în cauză, informând că urmează să primească cei doi pui de urs. Imediat după primirea informării, comisarii Gărzii de Mediu au încercat, timp de aproape 4 ore, să ia legătura cu reprezentanţii asociaţiei Prietenii Berzelor însă nici mesajele nici repetatele apeluri nu au avut succes. Abia în jurul orei 21.00 s-a stabilit legătura cu aceştia, după ce puii de urs fuseseră deja predaţi la Libearty”, susţine Ministerul Mediului.

Conform acestora, reprezentanţi asociaţiei ”Prietenii Berzelor” au omis să notifice imediat Garda de Mediu, contravenţie pentru care au fost deja sancţionaţi cu amendă de 10.000 de lei, cu posibilitatea plăţii a jumătate din minim în termen de 15 zile, respectiv 2.500 lei. De asemenea, aceştia mai sunt acuzaţi că nu au apelat imediat la expertiza unui medic veterinar, că au transportat în mod ilegal cei doi pui de urs pe o distanţă de 150 de km, în condiţii improprii şi fără supravegherea unui medic veterinar, că au ignorat în mod repetat apelurile şi mesajele comisarilor GNM şi că au luat de unii singuri decizia greşită de a preda puii de urs Sanctuarului Libearty.

„Deşi este cel mai cunoscut din ţară, Sanctuarul Libearty este destinat exclusiv exemplarelor mature de urşi care, din varii motive, nu mai pot fi reabilitaţi. În acest centru, urşii cu probleme de sănătate sau comportamentale îşi pot trăi viaţa în condiţii bune, evitând interacţiunea cu omul sau cu alte exemplare. În cazul puilor de urs însă, prima opţiune este întotdeauna un centru de reabilitare special pentru exemplare juvenile, în vederea reintroducerii lor în mediul natural. Ori, Sanctuarul Libearty nu oferă acest tip de serviciu specializat, urşii de aici trăind în captivitate pentru tot restul vieţii. Specialiştii analizează în prezent posibilitatea relocării puilor într-un astfel de centru de reabilitare, atunci când starea lor de sănătate o va permite”, a mai informat ministerul.

Reprezentanţii instituţiei dau ca exemplu un caz petrecut sâmbătă, tot în Biertan, judeţul Sibiu, unde a fost găsit un alt pui de urs.

„În această dimineaţă, Garda de Mediu Sibiu a fost înştiinţată, prin dispeceratul 112, că un alt pui de urs a fost găsit de mai mulţi turişti şi a fost predat unui localnic din loc. Bârghiş. Imediat, la faţa locului s-au deplasat reprezentanţi GNM, APM, DSVSA şi IPJ Sibiu şi ai asociaţiei Milvus. Starea de sănătate a puiului de urs a fost evaluată de către un medic veterinar, iar ulterior acesta a fost preluat în vederea relocării la Orfelinatul de urşi Bear Again Rehabilitation Center for Orphan Bears de la Bălan, judeţul Harghita”, se araă în comunicatul ministerului.

Asociaţia „Prietenii Berzelor” a fost amendată de Garda de Mediu Sibiu cu suma de 10.000 lei, după ce reprezentanţii asociaţiei au salvat doi pui de urs, abandonaţi lângă comuna Biertan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/pui-urs-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/pui-urs-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul Mediului susţine că, în 30 martie, reprezentanţii asociaţiei pentru protecţia animalelor ”Prietenii Berzelor” din judeţul Sibiu au primit de la o persoană fizică două exemplare de pui de urs. Din declaraţiile acestora, puii au fost...