Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susţine că în România imunizarea populaţiei a ajuns la 15% şi a anunţat că la alocarea centrelor de vaccinare se va ţine cont de acum înainte şi de criteriul adresabilităţii.

„Suntem pe la 15% în acest moment (cu imunizarea-n.r.)”, a spus Valeriu Gheorghiţă, joi seara, la Digi24. Acesta susţine că dacă procentul rămâne la acest nivel, toate eforturile de până acum ar fi pierdute.

„Nu am reuşi ca în perioada următoarelor luni să controlăm aşa cum trebuie pandemia, am fi cu acelaşi restricţii. Posibilitatea ca acest virus să capete noi mutaţii care nu vor mai fi acoperite de vaccinurile care deja au fost administrate, adică să punem cumva în pericol şi beneficiul pe care persoanele vaccinate îl au. Dacă apar alte tulpini virale care nu mai sunt acoperite suficient de bine de vaccin am pierdut orice efort pe care l-am făcut. (…) Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mişcă mai repede şi decît noi şi decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluţiei acestei pandemii şi luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a anunţat că la deschiderea noilor de centre de vaccinare se va ţine cont de acum înainte şi de criteriul adresabilităţii.

„Până la acest moment ce a contat pentru noi în alocarea acestor cabinete şi în alocarea centrelor de vaccinare au fost criteriile demografice, ulterior am luat în calcul criteriul epidemiologic, rata de incidenţă cumulată a cazurilor, iar un alt criteriu, de aici înainte, este adresabilitatea, numărul de persoane înscrise pe liste de aşteptare. Şi este firesc ca într-un judeţ unde ai foarte multe persoane înscrise pe liste de aşteptare să aloci mai multe centre pentru că acolo este o dorinţă mai mare de vaccinare şi să echilibrezi acest lucru. Cum se întâmplă în Bucureşti, unde categoric este nevoie să mai deschidem centre de vaccinare”, a declarat Gheorghiţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7613012-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/04/7613012-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, susţine că în România imunizarea populaţiei a ajuns la 15% şi a anunţat că la alocarea centrelor de vaccinare se va ţine cont de acum înainte şi de criteriul adresabilităţii....