Uniunea Europeană a primit 107 milioane de doze de vaccin anticoronavirus în primul trimestru al anului 2021, a anunţat miercuri Comisia Europeană, subliniind că se aşteaptă la un ritm “accelerat” în următoarele săptămâni.

Până la sfârşitul acestei săptămâni (4 aprilie), cele 27 de state membre UE urmează să fi primit în total 107 milioane de doze de vaccin anticoronavirus, dintre care 67,2 milioane de doze de vaccin BioNTech/Pfizer, 29,8 milioane de doze AstraZeneca şi 9,8 milioane de doze Moderna, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de publicaţia franceză Mediapart.

Compania britanico-suedeză AstraZeneca promisese iniţial 120 de milioane de doze de vaccin în primul trimestru, dar a furnizat până acum aproape 30 de milioane.

Primele doze ale vaccinului Johnson & Johnson “vor fi distribuite şi administrate în următoarele săptămâni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

În trimestrul al doilea din 2021, Uniunea Europeană ar urma să primească cel puţin 360 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19, conform unor surse de la Bruxelles.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/vaccin-ue.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/vaccin-ue-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Uniunea Europeană a primit 107 milioane de doze de vaccin anticoronavirus în primul trimestru al anului 2021, a anunţat miercuri Comisia Europeană, subliniind că se aşteaptă la un ritm 'accelerat' în următoarele săptămâni. ...