Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a explicat în emisiunea „Ochii pe mine!” – în contextul pandemiei, al restricţiilor şi al protestelor – unde anume încetează dreptul meu şi unde începe dreptul celuilalt. Invitatul lui Vlad Craioveanu a precizat şi faptul că guvernanţii ar trebui să ţină cont de toate doleanţele oamenilor, atât cele pe parte de viaţă şi sănătate, cât şi cele pe parte economică, şi să găsească o cale de mijloc.

Mai pe scurt, Augustin Zegrean susţine faptul că „cei care spun staţi în case ar trebui să ne spună şi până când să stăm!”

Augustin Zegrean: „Dreptul fiecăruia încetează acolo unde începe dreptul celuilalt

„Ori, statul are obligaţia, aşa scrie în Constituţie, cred că Articolul 34, să asigure sanătatea şi igiena publică. Deci, dacă statul nu îmi asigură mie dreptul acesta la sănătate, eu pot să chem statul în judecată pentru ca nu mi-a asigurat dreptul la sănătate. Şi, sigur, dumneavoastră o să îmi spuneţi: bun, dar eu am dreptul la iniţiativă economică. Am dreptul să fac afaceri, să muncesc. Să deschid un business. Problema este de a se stabili unde începe dreptul meu la sănătate, unde se termină şi unde începe dreptul celuilalt la activităţi economice.”

Augustin Zegrean:Nu este destulă o Hotărâre de Guvern sau un Ordin al unui ministru…

„Problema este aşa: Constituţia Romaniei şi nu numai au un articol care spune că drepturile pot fi limitate, îngrădite numai prin lege. Deci nu faptul că vine un doctor sau un miliţian sau nu ştiu cine la tine la firmă şi îţi spune opreşte, închide firma, închide terasa, închide restaurantul, nu este în regulă. Deci trebuie să fie o regulă care să reglementeze toate acestea pentru că aşa scrie în Constituţie, în CEDO, în Cartea Europeană a Drepturilor fundamentale. Peste tot scrie la fel. Nu este destulă o Hotărâre de Guvern sau un Ordin al unui ministru sau cum se numesc acum acestea unde vin tot felul de domni ce ne spun ce trebuie să facem şi ce nu.”

Augustin Zegrean:Pandemia nu înlătură drepturile fundamentale

Augustin Zegrean a explicat şi faptul că lupta împotriva pandemiei nu este sinonimă cu anularea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Fostul preşedinte al CCR face trimitere la Comisia de la Veneţia – cea mai specializată instituţie în respectarea Statului de Drept şi a ceea ce înseamnă drepturi şi libertăţi. Chiar şi în pandemie.

„Dar nu cred că este în regulă ce se întâmplă. Când se anunţă peste noapte că de mâine se închide, dar nu spune şi până când. Pentru că oamenii au dreptul să îşi facă o proiecţie economică, o proiecţie de viaţă, chiar şi în vreme de pandemie. Dar Comisia de la Veneţia, care probabil este cea mai specializată instituţie în respectarea Statului de Drept, spune pe frontispiciul ei – dacă îi deschideţi site-ul acolo – drepturile fundamentale trebuie respectate şi în pandemie. Pandemia nu înlătură drepturile fundamentale. Cu limitările despre care deja am vorbit“

Augustin Zegrean:Sigur că ar trebui ca cei care spun staţi în case, să ne spună şi până când să stăm!

Fostul preşedinte al CCR nu este prea optimist în ceea priveşte sfârşitul pandemiei. Acesta susţine însă că, pe lângă faptul că va trebui să ne adaptăm viaţa la noua realitate, autorităţile vor trebui să găsească soluţii concrete pentru ca cetăţenii să poată trăi decent, chiar şi aşa, printre restricţii.

„Trebuie să ne adaptăm viaţa la noile condiţii, că nu cred că vom reveni curând la ce a fost înainte. Sigur că ar trebui ca cei care spun staţi în case, să ne spună şi până când să stăm. Şi când zic până când, nu până când va trece boala, ci până când vor găsi soluţii şi metode să ne putem trăi viaţa cu restricţiile acestea”, conchide Augustin Zegrean.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7239760-mediafax-foto-octav-ganea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7239760-mediafax-foto-octav-ganea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a explicat în emisiunea „Ochii pe mine!” – în contextul pandemiei, al restricţiilor şi al protestelor – unde anume încetează dreptul meu şi unde începe dreptul celuilalt. Invitatul lui...