Toţi nervii şi nemulţumirile din pandemie au ieşit aseară la iveală. În mai multe oraşe ale ţării oamenii au protestat în stradă până spre dimineaţă.

 

Au scandat lozinci la adresa autorităţilor, care spun ei, nu au făcut nimic din ce au promis. Manifestări au fost şi în Capitală. Prefectul spune însă că nu au avut caracter spontan şi se caută vinovaţii.

 

„Cu siguranţă vor fi aplicate sancţiuni organizatorilor după ce aceştia vor fi identificaţi. Ştim că sunt deja câteva persoane care organizează aceste mişcări, aşa-zis spontane. Se vede că lucrurile sunt coordonate”, a afirmat Alin Stoica, prefect de Bucureşti.

 

Întrebat despre protestele de duminică noaptea, Cîţu a evitat un răspuns tranşant şi spune doar că oamenii pot protesta atât timp cât nu încalcă legislaţia în vigoare.

Sute de oameni au protestat, în noaptea de duminică spre luni, în marile oraşe ale ţării faţă de noile restricţii impuse pentru limitarea pandemiei. În Capitală, protestul s-a terminat în jurul orei 4.00. S-a scandat „Jos masca”, Jos restricţiile”.

 

Proteste au avut loc noaptea trecută şi în Brăila. Prefectul spune că protestele au început însă încă de sâmbătă.

 

„Nu s-a folosit forţa, nu s-au folosit gaze lacrimogene, s-a încercat în diferite rânduri blocarea traficului la diferite treceri de pietoni, dar la somaţia jandarmeriei traficul s-a reluat. Pe timpul protestelor nu s-au mai aplicat sancţiuni.”, a declarat Nicuşor Ciocan, prefectul de Brăila.

 

Autorităţile din Argeş au o altă viziune asupra protestelor. Ele au început în jurul orei 23 şi au pornit din afara Municipiului Piteşti. Şi aici, oamenii au folosit reţele de socializare pentru strânge oamenii la manifestaţii.

 

„Au fost aplicate sancţiuni, dacă mă întrebaţi strict de măsuri, forţele de ordine au fost în zonă, protestul la Piteşti a avut o dinamică diferită faţă de cum suntem obişnuiţi la Piteşti cu protestele, dacă pot să spun aşa. Nu a fost revendicat protestul de AUR.”, a precizat Emilia Mateescu, prefectul de Argeş. 

 

 

Noi proteste sunt aşteptate luni. George Simion, liderul partidului AUR, şi-a chemat susţinătorii să participe, în fiecare judeţ, la proteste faţă de restricţiile impuse de autorităţi pentru a stopa creşterea numărului de cazuri de COVID-19. El a oferit şi un loc de întâlnire. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7644163-mediafax-foto-alex-nicodim.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/03/7644163-mediafax-foto-alex-nicodim-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Toţi nervii şi nemulţumirile din pandemie au ieşit aseară la iveală. În mai multe oraşe ale ţării oamenii au protestat în stradă până spre dimineaţă.   Au scandat lozinci la...