Cei de la ANI au făcut cercetări şi au stabilit că există diferenţe mari între averea dobândită şi veniturile realizate de persoana verificată.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 230.161,34 lei (aprox. de 57.436,48 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către LĂCĂTUŞU CARMEN, funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, în perioada 20 noiembrie 2006– 31 decembrie 2017”, au anunţat reprezentanţii ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a mai anunţat că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de fostul angajat al ANAF.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Cei de la ANI au făcut cercetări şi au stabilit că există diferenţe mari între averea dobândită şi veniturile realizate de persoana verificată. „Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în...