Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că bugetul de stat va fi adoptat luni în şedinţa de Guvern, după ce a primit avizul Consiliului Legistativ.

„Cel mai probabil, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi trimise în cursul zilei de mâine către Parlament. Imediat, împreună cu Anca Dragu, preşedintele Senatului, vom decide convocarea Birourilor Permanente reunite, pentru stabilirea calendarului de dezbatere a celor două legi extrem de importante pentru România”, a declarat Ludovic Orban.

Acesta a precizat că în cadrul calendarului va fi stabilit un termen pentru depunerea amendamentelor.

„Va fi un termen pentru depunerea amendamentelor, un termen pentru avizarea în comisii, după care se va stabili intervalul de timp în care comisiile reunite de buget finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat urmează să dezbată şi să aprobe raportul şi vom stabili când vor intra în plen”, a mai spus preşedintele PNL.

Iniţial, premierul Florin Cîţu anunţase, la finalul şedinţei de Guvern de vineri, că a fost aprobat bugetul pe anul 2021, iar în weekend, acesta va fi trimis Parlamentului pentru aprobare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7633556-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7633556-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că bugetul de stat va fi adoptat luni în şedinţa de Guvern, după ce a primit avizul Consiliului Legistativ. „Cel mai probabil, Legea bugetului de stat şi Legea...