Naţionala Under 19 a României se va reuni duminică, 7 martie, la Arad, pentru pregătirea primului meci amical din 2021. Generaţia tricolorilor născuţi începând cu 1 ianuarie 2002 va întâlni selecţionata similară a Serbiei miercuri, 10 martie, de la ora 12.00, pe stadionul Francisc von Neuman, din Arad.

Selecţionerul Daniel Oprescu a anunţat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) lista preliminară a jucătorilor pe care îi are în vedere pentru această acţiune. Ulterior, în funcţie de evoluţiile lor şi de disponibilitatea cluburilor, 22 dintre aceştia vor face parte din lotul final.

Pe listă se găsesc 5 stranieri, în frunte cu Radu Drăguşin de la Juventus Torino sau Cătălin Cîrjan de la Arsenal, dar şi un număr mare de jucători activi la echipe de liga a doua, alături de cei din Liga I.

România va fi gazdă la Campionatul European al acestei categorii de vârstă, în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021.

Componenţa lotului lărgit al naţionalei U19

Portari: Răzvan Sava (Lecce/Italia), Otto Hindrich (ASU Politehnica Timişoara), Robert Popa (U Craiova 1948 SA)

  • Fundaşi: Darius Grosu (Viitorul Constanţa), Andrei Iana (CSM Slatina), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Radu Drăguşin (Juventus/Italia), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Ionuţ Mitran (Universitatea Craiova),

David Tălmaciu (CSM Corona Braşov), Gabriel Buta (Viitorul Constanţa), Ştefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Alexandru Sima (CSM Reşiţa), Alexandru Pantea (FCSB)

  • Mijlocaşi: Ovidiu Perianu (FCSB), Szondi Botond (AFK Csikszereda), Soma Casiadi-Bakó (AFK Csikszereda), Constantin Grameni (Viitorul Constanţa), Ioan Borcea (Dinorină amo), Octavian Popescu (FCSB), Florin Bălan (AFC Farul Constanţa), Mihai Constantinescu (FC Petrolul Ploieşti), Ahmed Bani (Dinamo), Cătălin Cîrjan (Arsenal/Anglia), Marius Corbu (Puskás Akadémia FC/Ungaria), Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Viitorul Constanţa), Marian Danciu (Universitatea Craiova)

 

  • Atacanţi: Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (CSM Slatina), Ion Vasluian (Ripensia Timişoara).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7577622-mediafax-foto-george-filip.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7577622-mediafax-foto-george-filip-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Naţionala Under 19 a României se va reuni duminică, 7 martie, la Arad, pentru pregătirea primului meci amical din 2021. Generaţia tricolorilor născuţi începând cu 1 ianuarie 2002 va întâlni selecţionata similară a Serbiei miercuri, 10...