„Solidaritatea, respectul, acceptarea diversităţii sunt între valorile sociale care au consolidat societatea românească, în care minorităţile şi majoritatea convieţuiesc şi dezvoltă patrimoniul nostru comun”, susţine Florin Cîţu.

„Criza sanitară, efectele sale sociale şi economice ne arată din nou, aşa cum istoria ne-a dovedit în repetate rânduri, că doar împreună putem depăşi cu bine această perioadă, dar, totodată, evidenţiază vulnerabilităţile pe care le aduc intoleranţa: discursul bazat pe ură şi discriminare, xenofobia si antisemitismul”, adaugă premierul.

Guvernanţii şi-au asumat să respecte drepturile minorităţilor naţionale, să încurajeze dialogul şi să continue să promoveze în România principiul european al unităţii în diversitate, arată Florin Cîţu:

„Un mediu sigur pentru cetăţenii aparţinând minorităţilor este un mediu sigur pentru toţi cetăţenii României. La împlinirea a 165 de ani de la eliberarea din robie a ultimei categorii de romi din Ţara Românească, transmit gândul meu bun cetăţenilor români de etnie romă. Tuturor, le doresc sănătate şi să păstreze vii trecutul şi tradiţiile comunităţii rome!”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/florin-citu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/florin-citu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Solidaritatea, respectul, acceptarea diversităţii sunt între valorile sociale care au consolidat societatea românească, în care minorităţile şi majoritatea convieţuiesc şi dezvoltă patrimoniul nostru comun”, susţine Florin Cîţu. „Criza sanitară, efectele sale sociale...