În curând, vegetarienii vor putea să mănânce carne fără probleme. Asta pentru că aceasta va putea fi obţinută prin bioprintare 3D.

Cercetătri de la Institutul Tehnologic din Israel au lucrat în tandem cu compania Aleph Farms să găsească o soluţie pentru înlocuirea cărnii de origine animală. Şi au reuşit să creeze un antricot prin bioprintare 3D. Rezultatul este spectaculos.

 

„Am găsit un mod de a izola celulele responsabile pentru creşterea ţesutului muscular şi să reproducem în afara condiţiilor optime din corpul animalului pentru ca aceste celulele să crească şi să formeze muşchiul. Cu alte cuvinte, carnea. Totul în condiţii controlate”, a declarat Didier Toubia, CEO Aleph Farms.

 

Antricotul printat are şi ţesul muscular, cât şi adipos. În plus, are un sistem care imită vasele de sânge din ţesut. Astfel, oferă aceleaşi senzaţii de gust şi miros ca o friptură normală. Cercetătorii spun motivul pentru care este foarte important să consumăm carnea obţinută astfel. 

 

„Industria cărnii este inficientă. Folosim 15.000 de litri de apă pentru a crea un kilogram de carne. 30% din pământul de pe Terra este folosit de către industria cărnii iar acesta reprezintă 70% din terenul arabil. Până în 2050, cererea pentru carne se va dubla ceea ce înseamnă e că nu vom avea suficient pământ pentru atât de mult carne”, a spus dr. Tom Ben-Arye, cercetător Technion.

 

A fost deschis deja primul restaurant care serveşte carne artificială. Momentan este un experiment în Singapore, iar Bill Gates le-a cerut recent statelor puternice să înceapă să consume doar carne artificială.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0590555301.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0590555301-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În curând, vegetarienii vor putea să mănânce carne fără probleme. Asta pentru că aceasta va putea fi obţinută prin bioprintare 3D. Cercetătri de la Institutul Tehnologic din Israel au lucrat în tandem cu compania...