ONU a anunţat că a cerut Emiratelor Arabe Unite dovada că prinţesa Latifa, fiica şeicului Dubaiului, este încă în viaţă după mesajul transmis, în care spunea că este ţinuţă ostatică şi se teme pentru viaţa ei, după tentativa a fugi din oraş în 2018, relatează Le Figaro.

 

Ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la această situaţie, după videoclipurile deranjante care au apărut săptămâna aceasta. Am cerut mai multe informaţii şi clarificări cu privire la situaţia actuală a prinţesei Latifa. Am cerut dovada că trăieşte,” a spus Liz Throssell, purtător de cuvânt al Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

 

”În plus, am cerut guvernului să facă din răspunsul său o problemă prioritară”, a insistat purtătorul de cuvânt, având în vedere „îngrijorările serioase cu privire la soarta prinţesei Latifa.”

 

Şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, ceruse deja, miercuri, dovada că prinţesa trăieşte. ”Această situaţie ne preocupă”, a declarat şi premierul Boris Johnson.

 

Ambasada Emiratelor Arabe Unite la Londra a avut o primă reacţie în acest caz vineri după-amiază, când a transmis că „mediatizarea nu reflectă adevărata situaţie”

 

Prinţesa în vârstă de 35 de ani, fiica lui Mohammed ben Rached al-Maktoum, conducătorul Emiratului Dubai şi premier al Emiratelor Arabe Unite, a încercat să evadeze cu barca din acest oraş-stat în 2018, dar a fost prinsă şi adusă înapoi.

 

 

Rudele ei au transmis înregistrări în care spun că Latifa este închisă într-o „vilă transformată în închisoare” cu ferestrele încuiate şi păzită de poliţişti.

 

”Toate ferestrele sunt închise. Sunt cinci poliţişti afară şi două femei de poliţie în casă. Şi nici nu pot ieşi afară să iau aer curat. Realizez acest videoclip dintr-o baie, pentru că aceasta este singura cameră cu uşă pe care o pot încuia. Sunt ostatică,” spunea şi prinţesa Latifa în înregistrările obţinute şi făcute publice de BBC 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/latifa-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/latifa-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
ONU a anunţat că a cerut Emiratelor Arabe Unite dovada că prinţesa Latifa, fiica şeicului Dubaiului, este încă în viaţă după mesajul transmis, în care spunea că este ţinuţă ostatică şi se teme pentru viaţa ei,...