Iranul a cerut, vineri, Statelor Unite să anuleze imediat sancţiunile impuse de Administraţia Donald Trump din cauza programului nuclear iranian, în contextul în care Washingtonul a semnalat disponibilitatea de reluare a negocierilor cu Teheranul.

“Statele Unite trebuie să anuleze necondiţionat toate sancţiunile impuse de Donald Trump. În acest caz, noi am anula imediat toate măsurile aplicate ca reacţie la sancţiuni”, a declarat vineri, prin Twitter, Mohammad Javad Zarif, ministrul de Externe de la Teheran.

Administraţia Joseph Biden a semnalat, joi, că Statele Unite ar accepta o invitaţie a Uniunii Europene de reluare a negocierilor cu Iranul pe tema Acordului nuclear iranian (Planul Comun Complet de Acţiuni – JCPOA).

Enrique Mora, un diplomat european de rang înalt, a transmis că Uniunea Europeană este “pregătită” să organizeze negocieri pe tema programului nuclear iranian, în contextul în care este un “moment critic”.

Iranul a intensificat activităţile de stocare a uraniului ca reacţie la retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul.

Preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Noul ambasador israelian la Washington, Gilad Erdan, a avertizat marţi că Israelul s-ar putea disocia de strategia Administraţiei Joseph Biden privind programul nuclear iranian în cazul în care Statele Unite revin în Acordul atomic din 2015.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0586179230.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0586179230-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Iranul a cerut, vineri, Statelor Unite să anuleze imediat sancţiunile impuse de Administraţia Donald Trump din cauza programului nuclear iranian, în contextul în care Washingtonul a semnalat disponibilitatea de reluare a negocierilor cu Teheranul. ...