Pe măsură ce pandemia Covid-19 dă semne că s-ar înmuia cu sprijinul campaniilor de vaccinare, o altă năpastă ameninţă omenirea: Apocalipsa Climat Change. 

 

Sfârşitul lumii este foarte aproape dacă nu facem nimic. Asta aflăm zi de de zi atunci când deschidem televizoarele sau intrăm pe fluxurile de ştiri. Imposibil să nu dăm peste un mic reportaj despre gheţarii care se topesc într-un ritm ameţitor sau animalele sălbatice care se sinucid (wow!) din pricina încălzirii globale. 

 

Fără să fim neaparat specialişti în climatologie sau epidemiologie, observăm o multitudine de asemănări între cele două ameninţări planetare capabile, la o adică, să extermine viaţa de pe pământ. Să le denumim, pe scurt, ”Pandemia”, respectiv ”Climat Change”. 

 

În timp ce prima reprezintă o ameninţare palpabilă, imediată, percepută cu ochiul liber în graficele cu decese Covid, încălzirea globală pare a fi teroristul invizibil care mai aşteaptă până să dea marea lovitură. Iar ca să nu-şi iasă din mână se distrează cu niscaiva secete, incendii şi uragane. Ca şi în cazul Covid-19, ştim sigur că există şi că are efecte devastatoare. 

 

În cazul ambelor ”apocalipse”, reţeta de propagare a terorii în rândul populaţiei pare a fi identică. Un pericol relativ mic, gestionabil fără atacuri de panică, devine dintr-odată unul imens, înfricoşător, printr-o strânsă colaborare între mass-media, politicieni şi specialişti. Întâmplător sau nu, vorbim despre aceeaşi presă şi aceeaşi politicieni, cu diferenţa că medicii epidemiologi se transformă în specialişti climatologi. Societatea civilă, prin intermediul ONG-urilor, pune şi ea umărul de dragul ”binelui comun”. La fel miliardarii filantropi. 

 

Discursul oficial reprezintă în mod automat şi adevărul suprem, atât în Pandemie cât şi în Climat Change. Specialiştii de altă părere devin brusc indezirabili. Sunt excluşi din dezbaterile publice, etichetaţi drept conspiraţionişti şi cenzuraţi pe reţelele sociale. 

 

Dacă în Pandemie duşmanul de moarte este Covid-19, în Climat Change îl avem pe binecunoscutul dioxid de carbon – CO2. Ambii invizibili. Ambii la fel de necruţători. Unul cu ameninţare imediată, altul cu bătaie mai lungă. Dar nu foarte lungă. Atât cât să ne bage-n sperieţi. 

 

Cum Donald Trump a dispărut de la Casa Albă, dintr-odată ne este mult mai uşor să salvăm planeta. Să luptăm atât cu perversul Covid-19, cât şi cu diabolicul CO2. Am descoperit vaccinul imediat după alegeri, ne-am regrupat strategic în Acordul de la Paris, i-am cerut scuze Gretei Thunberg pentru incapacitatea de a reacţiona la timp împotriva pericolului iminent. Am adunat mii de miliarde de euro şi dolari în proiectele Green Deal, ca să transformăm totul din temelii. 

 

Dacă despre urmările fumatului specialiştii s-au chinuit zeci de ani până să tragă o concluzie, în cazul teroristului CO2 lucrurile au fost mult mai simple. Cu certititudine, nemilosul CO2 omoară milioane de oameni şi animale, provoacă inundaţii, incendii, alunecări de teren, topiri de gheţari ş.a.m.d.” Dar ce nu face CO2! Sfârşitul lumii e mai aproape decât credeam. Dovezile sunt peste tot. Deschideţi ochii! Până şi preşedintele Klaus Iohannis i-a deschis. Şi a văzut realitatea. 

 

”Vă amintiţi de seceta din primăvară, care a distrus mii şi mii de hectare de culturi. Este urmare a încălzirii globale. Vă amintiţi de multiplele inundaţii pe care le-am avut în ultimii ani în foarte multe zone din ţară, unde a plouat cum nu a mai plouat. Şi acestea sunt urmări ale încălzirii globale. Iar aici stăm în mijlocul lui decembrie şi parcă ar fi noiembrie. Unde-i zăpada? Probabil tot un indiciu că încălzirea globală nu este o poveste de gazetă, ci un efect absolut nedorit al dezvoltării industriale”, a explicat, pe îndelete, climatologul Klaus Iohannis. Cum să nu-l credem pe cuvânt? Doar preşedintele ne-a spus (atunci în calitate de epidemiolog) să stăm acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări. Nu domnia sa ne-a povestit cum mureau profesorii prin Franţa, în secţiile ATI, printr-un fake-news monumental?

 

Desigur, ca şi în cazul Pandemiei, tabloul Climat Change este ceva mai complex decât se străduie să ni-l bage pe gât mass-media şi politicienii. 

 

Dacă ne uităm puţin în urmă, constatăm fără prea mare efort că Pământul s-a încălzit şi s-a răcit de mai multe ori, în perioade în care nimeni nu auzise despre industrializare. Nu existau maşini, avioane, vapoare, fabrici şi uzine. Doar sobe cu lemne, oameni şi animale. Ce-i drept, emanau puţin CO2, dar nu suficient cât să moară planeta.    

 

Spre exemplu în Evul Mediu, între anii 800 şi 1300, schimbările climatice au fost mult mai pronunţate. Populaţia planetei a asistat atunci la o perioadă de încălzire globală, denumită Medieval Warm Period. Temperatura medie a fost cu 3 grade mai mare decât cea din prezent. Astăzi aflăm de la televizor că dacă temperatura medie creşte cu mai mult de două grade ne paşte, fără îndoială, Apocalipsa.

 

În următoarele şase secole a intervenit un lung ciclu geologic de răcire dramatică a vremii, cunoscută sub denumirea de Mica Glaciaţiune. Unii climatologi spun că începând din 1900 este foarte probabil să fi ieşit din respectivul ciclu glacial, rezultatul fiind încălzirea globală, întâmplător suprapusă peste revoluţia industrială. 

 

Istoria ne mai arată că în 1132, în Alsacia, izvoarele au secat, iar râurile s-au uscat. Rinul putea fi traversat pe jos. În 1152 căldura era atât de mare încât ouăle puteau fi gătite în nisip. Iar în 1303 şi 1304, Sena, Loara, Rinul şi Dunărea puteau fi traversate pe jos. Ceva mai târziu, în 1835, Sena aproape secase. În 1718 nu a plouat deloc între aprilie şi octombrie. Culturile au fost arse, râurile au secat, iar la Paris teatrele au fost închise din pricina temperaturilor excesive. Termometrele arătau 45 de grade în oraşul luminilor.

 

Pământul nu a dus deloc lipsă de fenomene extreme în ultimele sute de ani, cu sau fără contribuţia teroristului CO2. 

 

Pe 7 octombrie 1912, de exemplu, Los Angeles Times alerta cititorii: ”A cincea epocă de gheaţă este pe drum: rasa umană va trebui să lupte pentru supravieţuire”. Până pe 9 august 1923 situaţia devenise deja disperată, dovadă că Chicago Tribune a titrat mare, pe prima pagină: ”Oamenii de ştiinţă spun că gheaţa arctică va şterge Canada de pe suprafaţa pământului”. Lumea părea că se încălzeşte din nou prin 1930. Aşa că unii oameni de ştiinţă şi jurnalişti au sugerat că teroristul CO2 ar putea fi cauza. Cu toate acestea, după 1940 a devenit evident că temperaturile medii globale începuseră să scadă din nou. Aşa că în 1970 specialiştii erau iarăşi îngrijoraţi că Pământul s-ar îndrepta spre o nouă epocă de gheaţă. Aţi înţeles, nu-i aşa?

Teoria implicării CO2 în încălzirea globală a câştigat definitiv atenţia publicului larg la nivel mondial în 1988, odată cu show-ul dramatic pus în scenă de Comitetul pentru ştiinţă, tehnologie şi spaţiu, condus de ex-vicepreşedinte american, senatorul Al Gore. Da, e vorba de fostul lider al Partidului Democrat, vajnic activist de mediu, care din 2001 s-a lansat în afaceri de milioane de dolari cu tranzacţionări de certificate verzi. 

 

Specialiştii în Climat Change, cunoscuţi şi ca ”experţi climatologi”, se împart şi ei în două categorii, după modelul medicilor din apocalipsa pandemică: 1) agreaţi de autorităţi şi 2) repudiaţi (sau conspiraţionişti). Ultimii consideră că factori ca influenţa ciclurilor solare, modificări în poziţia polilor magnetici sau variaţii ciclice ale orbitei Pământului în jurul Soarelui influenţează semnificativ climatul. Ei spun că schimbările climatice nu pot fi provocate exclusiv de creşterea concentraţiei de CO2, cu excepţia cazului în care ar exista un interes extra-ştiinţific menit să promoveze această teorie.     

 

Climatologul John Christy a fost chemat de 20 de ori în Congresul american să-şi prezintă opiniile privind schimbările climatice. Ea a subliniat incertitudinile legate de rezultatele climatologiei, însă a provocat o reacţie atât de furioasă din partea ecologiştilor, încât s-a pensionat mai devreme de la Georgia Institute of Technology, acuzând politizarea unei probleme ştiinţifice. La rândul său, suedezul Lennart Bengtsson nu a putut să-şi publice un articol în care contesta informaţiile legate de concentraţiile din atmosferă ale gazelor cu efect de seră. Când a îndrăznit să protesteze faţă de cenzura inexplicabilă, colegii de breaslă l-au linşat ca pe ultimul impostor. ”Nu m-aş fi aşteptat niciodată la aşa ceva într-o comunitate paşnică, precum cea a meteorologilor”, a spus Bengtsson în urma incidentului.

 

Nu au fost nici pe departe singurele exemple de specialişti puşi la stâlpul infamiei. Fenomenul pare foarte cunoscut dacă ne gândim la Pandemie, nu-i aşa? 

 

Însă cea mai grea lovitură aplicată naraţiunii oficiale ”Climat Change” a picat în noiembrie 2009, cu prilejul scandalului Climategate. Atunci au apărut în spaţiul public mii de mailuri schimbate între reputaţi specialişti, care în discuţii private admiteau că au falsificat datele legate de temperaturi. Un hacker a spart serverul centrului de cercetare University of East Anglia Climate Research Unit şi a publicat mesajele private. Între altele, cercetătorii din UK discutau despre tot felul de tactici de intimidare şi cenzurare a vocilor critice, de discreditare a acestora sau blocarea publicării lucrărilor lor ştiinţifice. Cei patru climatologi implicaţi au negat acuzaţiile, destul de pueril, susţinând că afirmaţiile lor ar fi fost ”scoase din context”. 

 

Sigur că oricât de catastrofale ar părea daunele provocate de teroristul CO2 în scopul inducerii senzaţiei de Apocalipsă iminentă, pentru schimbarea din temelii a sistemului şi destructurarea industriilor occidentale ar fi fost nevoie de declararea stării de urgenţă climatică. Ceea ce s-a şi întâmplat, cum altfel decât prin vocea politicienilor şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Remarcaţi, din nou, similitudinea cu Pandemia, OMS vs ONU. Doar că în afacerea Climat Change nu a fost nevoie de izolete, de camioane ticsite cu sicrie şi de scoaterea armatei pe străzi. Cel puţin deocamdată. 

 

”Cea mai mare ameninţare existenţială a timpului nostru este încălzirea globală”, a decretat, sigur pe el, preşedintele american Joe Biden. Nu pandemia, nu terorismul islamic, nu neomarxismul. Nu Rusia, China, Iran sau Coreea de Nord. 

Marea întrebare este ce s-ar putea ascunde în spatele acestei retorici propagandistice care se sprijină pe multe presupuneri, manipulări şi fake-news-uri. Dar şi pe politicieni, guverne şi filantropi miliardari, binecunoscuţi pe timp de pandemie. Cine şi ce ar avea de câştigat? 

 

Activista de mediu Greta Thunberg, o adolescentă folosită în mod cinic drept vârf de lance al campaniei globale de propagandă, o spune foarte tranşant: ”Trebuie să schimbăm sistemul! Iar schimbarea va veni, indiferent dacă vă place sau nu, pentru că puterea aparţine poporului”. În lipsa unor măsuri concrete de luptă cu teroristul CO2, preconizata Apocalipsă este pretextul ideal pentru schimbarea sistemului. Culmea, transformarea unor întregi industrii prin renunţarea la combustibilii fosili şi modificarea radicală a obiceiurilor alimentare coincide cu retorica anticapitalistă a stângii radicale. Activiştii de mediu nu se limitează să ceară doar închiderea minelor de cărbuni, a combinatelor siderurgice sau a centralelor atomice. Ei vorbesc şi despre comunităţile marginalizate, minorităţile etnice şi rasiale, despre drepturile LGBT, crearea unor bănci de stat, locuri de muncă garantate, case ieftine, la îndemâna oricui, transport gratuit ş.a.m.d. 

 

În realitate asistăm la un asalt fără precedent al stângii globaliste, sub stindardul Forumului de la Davos, cu participarea extraordinară a mass-media, a ONG-urilor şi a miliardarilor americani cunoscuţi ca mari filantropi: Bill Gates, George Soros, Jeff Bezos şi amicii lor din Silicon Valley. Îi ştiţi pe toţi din îndrăgitul serial de acţiune şi suspans ”Pandemia Covid-19”, în regia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Sunt fix aceeaşi. 

 

Ca fapt divers, ca să realizaţi amploarea fenomenului, doar Bill Gates, Jeff Bezos şi fosta soţie a ultimului, MacKenzie Scott, au scos recent la bătaie 20 de miliarde de dolari (notă – PIB-ul României este de circa 250 miliarde euro), cu scopul de ”a preveni schimbările climatice”. Mai mult, fondatorul Microsoft a propus ca ţările bogate să treacă la ”carne de vită 100% sintetică” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. 

 

Ca o paranteză, merită subliniat că aceşti aşa-zişi filantropi au o influenţă imensă, în afara oricărui dubiu, asupra politicienilor de top şi implicit a guvernelor lumii. Rămâne întrebarea cât de etic (şi legal, până la urmă) este ca nişte cetăţeni din mediul privat, cu interese personale evidente, să dicteze agenda globală. 

 

Revenind la cine ar avea de câştigat şi cine de pierdut în mega-afacerea Climat Change trebuie să plecăm de la premisa că industria petrolieră (şi în viitorul mai îndepărtat cea de gaze naturale) va cunoaşte un puternic declin până în 2050. Aşadar principalele ţări exportatoare de petrol vor fi lovite sub centură de proiectele Green Deal şi dispariţia industriilor consumatoare de materii prime poluante. Vorbim aici în principal despre ţările arabe din Orientul Mijlociu, dependente de exportul de petrol, despre şapte state din Africa, apoi Venezuela, dar şi Rusia, SUA sau Canada, deşi ultimele sunt departe de a suferi daune la fel de mari ca Iranul sau Irakul (printre altele,  furnizori importanţi de fonduri pentru terorismul de tip islamic – deci avantaj Israel!). Rusia, spre exemplu, va avea chiar de câştigat în primă instanţă, prin creşterea cererii de gaze naturale pe fondul renunţării la petrol şi cărbune, în timp ce Statele Unite pare să fi pierdut o bună parte din piaţa europeană o dată cu finalizarea gazoductului Nord Stream.  

 

Dacă mai contează la nivel informativ, România este pierzătoare netă în urma implementării proiectului Grean Deal. Are de închis minele de cărbune, industria siderurgică şi cea petrochimică, extrem de poluante, în timp ce rezervele de petrol şi în special gaze naturale din Marea Neagră vor rămâne strict în manualele de istorie şi geografie. Nu vom apuca să ne bucurăm de ele. În plus, terenurile agricole se vor umple de turbine eoliene, panouri solare şi culturi de plante tehnice necesare combustibililor ecologici. Aşa că nu-i deloc exclus ca pe viitor să mâncăm pâine din grâu chinezesc şi antricoate de vită sintetică, din laboratoarele lui Bill Gates. 

 

Apropo de China, ţara cu 1,4 miliarde locuitori (şi zeci de mii de fabrici americane şi europene) va rămâne principalul poluator al lumii, în ciuda promisiunilor propagandistice ale preşedintelui Xi Jinping. Pe chinezi îi putem trece, fără discuţie, în dreptul marilor câştigători ai proiectului Climat Change. Tot chinezii au profitat imens (ca să vezi coincidenţă!) inclusiv de pe urma pandemiei Covid-19. 

 

Pe termen lung, Uniunea Europeană pare a fi câştigată dacă ne referim strict la resursele de energie. Politicienii de la Bruxelles speră ca după anul 2050 dependenţa europenilor de petrol şi gaze să tindă, încet dar sigur, spre zero. 

Însă peste toate aspectele de ordin strict economic (altfel suficient de dramatice pentru unii şi benefice pentru alţii) proiectul Climat Change vine la pachet cu ideologia de stânga promovată intens de Greta Thunberg şi ONG-urile satelit, de mass-media arondată, de politicienii globalişti şi de miliardarii marilor corporaţii. Lupta pentru salvarea planetei şi a omenirii, fie că vorbim despre teroristul Covid-19, fie despre tovarăşul său CO2, are în subsidiar atingerea unor obiective politice, de schimbare a capitalismului clasic şi trecere spre un nou sistem economic, în care statul să deţină mai multă putere, mai multe pârghii, iar averea să fie distribuită mai echitabil. 

 

Adică un soi de dictatură soft, pe model chinezesc, în care libertăţile cetăţeneşti să fie restrânse, iar cenzura să devină la fel de normală ca vaccinarea din şase-n şase luni. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0368692952.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0368692952-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Pe măsură ce pandemia Covid-19 dă semne că s-ar înmuia cu sprijinul campaniilor de vaccinare, o altă năpastă ameninţă omenirea: Apocalipsa Climat Change.    Sfârşitul lumii este foarte aproape dacă...