În 2020, marcat de criza pandemică, numărul insolvenţelor a fost de doar 5.564, în scădere cu 13% faţă de anul anterior, când au fost raportate 6.384 de insolvenţe, conform Studiului Insolven­ţelor România 2020 realizat de Coface, unul dintre cei mai mari asigurători ai Europei, scrie ZF.

„Anul trecut a înregistrat un mix atipic şi paradoxal pentru mediul de afaceri. Măsurile privind distanţarea socială în contextul pandemiei de Covid-19 au generat efecte negative importante în mediul de business. În ciuda acestui fapt, insolvenţele au scăzut la minimul istoric şi raportul regenerării mediului de afaceri arată cel mai bine, înregistrând cele mai puţine întreruperi de activitate raportate la companiile nou înfiinţate. Pe de o parte, această evoluţie arată eficienţa ridicată a măsurilor de sprijin, care trebuie migrate gradual de la subvenţionare către stimulare prin investiţii şi facilitarea accesului la capital. Pe de altă parte, cred că anul curent va aduce provocări suplimentare pentru revenirea pe creştere generalizată a companiilor, din cauza îndatorării adiţionale, rostogolirii creditelor îngheţate anul trecut şi presiunilor salariale”, spune Iancu Guda, services director, Coface România.

Totuşi, numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea a fost de 94.000, în scădere cu 41% faţă de anul anterior, iar aici sunt incluse companiile care şi-au suspendat şi şi-au radiat activitatea, dar şi insolvenţele. Totodată, la polul opus, numărul companiilor nou înfiinţate de tip SRL a înregistrat o scădere de 12%.

„Vedem o scădere a numărului de companii care şi-au întrerupt activitatea cu 41%, dacă adunăm toate suspendările, dizolvările, radierile şi insolvenţele din anul 2020 faţă de anul precedent, -41%, în condiţiile în care companiile nou înfiinţate SRL au avut o scădere cu 12%. Raportul dintre companiile care şi-au întrerupt activitatea, pe de o parte, şi cele care s-au înfiinţat a ajuns la un minim istoric de circa 1,2 faţă de o medie a ultimului deceniu de aproape 1,9 şi asta credem că este articial. Nu este datorită rezilienţei companiilor, profitului superior, capacităţii de a rezista şocurilor prin care au trecut, ci cred că este puternic influenţată şi susţinută de toate măsurile de ajutor implementate anul trecut”, adaugă Iancu Guda.

Insolvenţele companiilor mari, cu o cifră de afaceri mai mare de 0,5 mi­lioane euro, a ajuns la doar 301 în 2020, faţă de 444 insolvenţe în 2019. Totodată, România a înregistrat doar 16 firme insolvente la fiecare 1.000 de companii cu venituri peste 1.000 EUR/lună. Astfel, România se apropie de media regională din perspectiva insolvenţelor raportate la 1.000 de companii active, respectiv 11, după ce a condus în permanenţă acest top regional în ultimul deceniu.

Totodată, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente anul trecut este sub 20.000 pentru prima dată în ultimii zece ani.

Cele mai multe insolvenţe de anul trecut vin din sectorul comerţului cu ridicata şi distribuţie, 905 deschise în anul 2020 au fost inregistrate in sectorul comerţului cu ridicata şi distribuţie (905), urmat de construcţii, 810 insolvenţe, şi comerţul cu amănuntul, 807.

„În anul 2020, într-adevăr companiile au beneficiat de sprijin, dar acest sprijin înseamnă datorii în plus, a fost o chestie pozitivă pentru că a ajutat imediat fluxul companiilor, aceasta a însemnat în esenţă datorie, vedem o sumă de 58 mld. lei care au fost injectaţi în diverse forme”, spune Eugen Anicescu, country manager, Coface Romania, în cadrul unei conferinţe de presă.

Chiar dacă la nivel naţional numărul insolvenţelor s-a aflat pe un trend ascendent, Bucureştiul a înregistrat o creştere a insolvenţelor pe parcursul anului 2020, adică 9% faţă de anul anterior.

Cele mai multe insolvenţe au fost înregistrate în lunile iunie şi iulie, când au intrat în insolvenţă circa 760 de companii, respectiv 801.

„Doar din amânarea taxelor au fost 18 mld. lei şi îngheţarea creditelor bancare, un estimat de 10 mld. lei, plus IMM Invest, plus şomajul tehnic, deci toate acestea au însemnat o injecţie de lichiditate de peste jumătate din creditul comercial unic, adică facturile care sunt la plată între companii deduplicate în lanţul comercial pentru că dacă producătorul vinde la furnizor, care mai departe transferă la retailul final, avem acelaşi produs care trece prin trei companii şi naşte creanţe. Măsurile de sprijin implementate în 2020 au finanţat peste jumătate din creditul comercial unic între companii, acesta reprezentând principalul canal de propagare a contagiunii de la o companie la alta”, adaugă Iancu Guda.

Pentru anul acesta este aşteptată o creştere a numărului de insolvenţe indiferent care scenariu de revenire va fi luat în calcul, iar în ciuda injectării de lichiditate, au fost sectoare care au înregistrat pierderi semnificative.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/economie-shutterstock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/economie-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În 2020, marcat de criza pandemică, numărul insolvenţelor a fost de doar 5.564, în scădere cu 13% faţă de anul anterior, când au fost raportate 6.384 de insolvenţe, conform Studiului Insolven­ţelor România 2020 realizat de Coface,...