Imaginea articolului Primarul Sectorului 6 a comandat un exerciţiu pentru spălarea străzilor. Multe lucruri nu au mers

Primarul Sectorului 6 a comandat un exerciţiu pentru spălarea străzilor. Multe lucruri nu au mers

Exerciţiul solicitat de primarul Ciprian Ciucu s-a desfăşurat pe bulevardul Iuliu Maniu şi pe strada Valea Lungă din cartierul Militari. Edilul a constatat că firma de salubrizare şi Poliţia Locală nu au acţionat conform discuţiei purtate la şedinţele de pregătire.

„Firma de salubrizare a început activitatea înainte să fie eliberată partea carosabilă de maşini. Firma contractată pentru relocare a venit mai târziu decât ora stabilită şi doar cu o maşină în loc de două. Nu au fost suficiente echipamente reflectorizante pentru lucrul pe timp de noapte. Nu toţi poliţiştii locali au avut ţinute corespunzătoare (uniforme). Modul neconform de adresare (comunicare cu cetăţenii)”, a explicat Ciprian Ciucu.

În ceea ce priveşte firma de salubrizare, numeroase echipamente nu au funcţionat corespunzător sau au fost insuficiente. De asemenea, şoferii s-au deplasat „cu viteză mai mare decât capacitatea utilajului de a fi eficient”.

Primarul Ciprian Ciucu a găsit şi aspecte pozitive în urma exercţiului. Locuitorii răspund neaşteptat de bine la solicitarea autorităţilor de a-şi muta maşinile şi operaţiunea poate fi făcută fără blocarea traficului. Ca urmare, în momentul în care va începe campania de curăţenie autorităţile vor avea proceduri bine stabilite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...