Florin Chilian – unul dintre artiştii vocali din perioada pandemiei – face la emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – o radiografie a tot ceea ce înseamnă perioada care ne-a schimbat iremediabil vieţile.

Care sunt marii câştigători şi marii perdanţi ai acestor vremuri, dar şi care sunt lucrurile care l-au revoltat pe artist de-a lungul timpului. Le-a spus de fiecare dată public, stârnind, nu de puţine ori, controverse. Ce spune despre dezvoltarea tehnologiei, despre vaccinare, dar şi despre „războaiele” care se duc uneori pe reţelele de socializare?

Florin Chilian, despre tehnologie şi informaţie: „Ce faci tu, ce repere ai să discerni, este cu totul altă discuţie”

„Eu cred că dezvoltarea tehnologiei a ajutat foarte, foarte tare la reconstrucţia interioară, dat fiind faptul că, de multă vreme, dar cu predilecţie în ultimul an, cantitatea de informaţie a crescut uriaş. Ce faci tu, ce repere ai să discerni, să alegi, dacă este bună sau rea, este cu totul altă discuţie. Este un fel de evoluţie şi în ăsta.”

Ce spune Florin Chilian despre războaiele purtate pe reţelele de socializare?

„Este mai simplu pentru cei ce sunt suprastatali să antagonizeze viţeii între ei. Este divide şi stăpâneşte, nu? Pui câţiva să latre visceral. Ştii cum este? Este ca la psihologia mulţimilor dacă-i unul care agită o zonă destul de mică, se răspândeşte foarte tare. ”

Florin Chilian, despre vaccinul anti-covid: „De ce să bag în mine o substanţă aberantă care poate da reacţii adverse?”

„De ce să iau asta? Tot ce ştiu eu despre ARN -ul ăsta pe care ţi-l bagă vaccinul în tine este că ARN-ul la definiţie este cheia care desface ADN -ul şi învaţă celula ce are să facă. De ce să bag în mine o substanţă aberantă care poate da reacţii adverse, când există ivermectină care este câţiva bani? (…) De ce să ne vaccinăm când avem chestiile astea care termină într-o secundă toată nebunia asta care o fi, Dumnezeu ştie, că nu ştie nimeni cine e, că nu a identificat nimeni Covid-19 ăsta. ARN-ul decodifică ADN-ul şi dă instrucţiuni celulei. Mi se pare înspăimântător.”

Florin Chilian, despre albume şi case de producţii

„Întotdeauna mi-am produs singur albumele. Eu m-am dus la casa de discuri, doar că ei nu investeau niciodată suficient de mulţi bani.  (…) Eu mereu m-am dus cu albumele gata făcute la cheie, inclusiv grafica.”

Florin Chilian: „Când zici vedete, trebuie să vorbeşti de sistemul din jurul ei”

Ce înseamnă în viziunea lui Florin Chilian să fii vedetă în România lui 2021 şi care este după părerea lui singura vedetă existentă în ţara noastră?

„Loredana Groza este singura vedetă din România. Nu există vedete pentru că nu funcţionează sistemul. Am fost în America, am văzut nişte vedete pe acolo. Când zici vedete, trebuie să vorbeşti de sistemul din jurul ei. Nu există vedete de sine stătătoare”, conchide Florin Chilian.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ochiipemine-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ochiipemine-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Florin Chilian – unul dintre artiştii vocali din perioada pandemiei – face la emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – o radiografie a tot ceea ce înseamnă perioada care ne-a schimbat iremediabil vieţile. ...