Numărul 27 WTA, Karolina Muchova, a pierdut categoric primul set, la finele căruia a dat semne de ameţeală, probabil din cauza căldurii de la Melbourne. Ea a cerut o pauză medicală.

„A fost foarte greu şi am fost puţin dezorientată în teren, am simţit că ameţesc, aşa că am luat o pauză”, a spus Muchova după meci. „Pauza m-a ajutat. Am încercat să recuperez, am jucat raliuri puţin mai rapide, astfel încât să nu ajungem la cele lungi, ca în primul set, şi a funcţionat bine” a adăugat cehoaica, explicând ce s-a întâmplat în meci.

La revenire, Muchova a fost pur şi simplu altă jucătoare. Chiar dacă Barty a început setul doi cu un break, Muchova nu a cedat, a făcut rebreak-ul la a doua şansă ivită, apoi de la 2-2 a mai cedat doar un game şi a egalat situaţia la seturi.

Setul 3 l-a început direct cu break, ca mai apoi să mai facă unul la 4-2 şi să câştige oarecum surprinzător o partidă pe care o începuse fără nici o perspectivă.

Barty a refuzat să dea vina pentru eşec pe întreruperea medicală solicitată de Muchova afirmând: „Nu este treaba mea să comentez dacă a avut sau nu o problemă medicală. Dacă nu ar fi respectat regulile, fizicianul şi medicii ar fi spus acest lucru. Astea sunt regulile jocului nostru, iar aceste pauze medicale sunt pentru situaţiile în care sunt necesare.”

Muchova s-a calificat în semifinale unde o va întâlni pe americanca Jennifer Brady, cea care a învins-o în ultimul sfert de finală pe compatriota sa Jessica Pegula, tot în trei seturi, cu 4-6 6-2 6-1.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0591486039.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0591486039-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Numărul 27 WTA, Karolina Muchova, a pierdut categoric primul set, la finele căruia a dat semne de ameţeală, probabil din cauza căldurii de la Melbourne. Ea a cerut o pauză medicală. „A fost foarte...