Cu toate acestea, în 1978, pe când se afla în Germania de Vest, în timpul unei operaţiuni ordonate de Ceauşescu, acesta s-a îndreptat către Ambasada SUA, unde a cerut azil politic. Imediat ce a ajuns în SUA, Pacepa a început să povestească serviciilor secrete ale Statelor Unite cum omologii lor inamici coordonează unele dintre cele mai secrete şi infame activităţi, scrie Monitorul Apărării şi Securităţii.

Se pare că vestea acestei dezertări l-ar fi impins pe Ceauşescu să pună o recompensă de 2 milioane de dolari pe capul fostului spion, astfel că acesta a trăit pentru mulţi ani sub acoperire. Printre asasinii trimişi să îl omoare pe Pacepa se număra şi Ilich Ramirez Sanchez sau, aşa cum mai este cunoscut, „Carlos Şacalul”.

Potrivit raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, aprobat în 2006, generalul Ion Pacepa a jucat un „rol excepţional în demascarea naturii criminale a regimului şi a Securităţii”.

În ultimii ani de viaţă, Ion Pacepa a scris articole legate de domeniul securităţii naţionale în The Wall Street Journal, The Washington Times sau The Observer.

Ion Pacepa, unul dintre cei mai mari foşti spioni ai României, adjunct al şefului DIE (Direcţia de Informaţii Externe) şi consilier de top al lui Nicolae Ceauşescu ar fi murit, sâmbătă, la vârsta de 92 de ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/pacepa-wikipedia-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/pacepa-wikipedia-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cu toate acestea, în 1978, pe când se afla în Germania de Vest, în timpul unei operaţiuni ordonate de Ceauşescu, acesta s-a îndreptat către Ambasada SUA, unde a cerut azil politic. Imediat ce a ajuns în...