Administraţia Chinei a acuzat, duminică, Statele Unite de perturbarea cooperării în combaterea pandemiei, prin subminarea instituţiilor internaţionale, în contextul criticilor Washingtonului după ancheta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind originile coronavirusului.

Echipa OMS care s-a deplasat în oraşul chinez Wuhan, a stabilit că este “extrem de improbabil” ca virusul SARS-CoV-2 să se fi răspândit în urma unui accident de laborator. “Concluziile noastre iniţiale sugerează că introducerea printr-o specie intermediară este cea mai probabilă cale şi vor fi necesare studii suplimentare, cercetări mai specifice”, a declarat Peter Ben Embarek, un specialist al OMS.

Ca reacţie la anunţul OMS, Jake Sullian, consilierul pentru Siguranţă Naţională al preşedintelui Joseph Biden, a declarat că Administraţia de la Washington este preocupată privind datele puse la dispoziţie de autorităţile chineze. “Avem preocupări profunde referitoare la modul în care au fost comunicate concluziile preliminare ale investigaţiei în cazul Covid-19 şi avem întrebări despre procedurile prin care s-a ajuns la aceste concluzii. Este imperativ ca acest raport să fie independent, concluziile nu trebuie să fie influenţate de intervenţii sau modificări făcute de Administraţia Chinei. Pentru a înţelege mai bine pandemia şi a ne pregăti de următoarea, China trebuie să pună la dispoziţie datele din primele zile ale epidemiei”, a declarat Jake Sullivan.

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a declarat că Guvernul de la Londra împărtăşeşte “preocupările” SUA privind ancheta OMS în China.

Administraţia de la Beijing a respins acuzaţiile Washingtonului. “În ultimii ani, Statele Unite au subminat sever instituţiile multilaterale, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Statele Unite au afectat grav cooperarea internaţională în cazul Covid-19. Dar Statele Unite se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat acest lucru, criticând ţări care au susţinut loial Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi chiar OMS”, a reacţionat Ambasada Chinei la Washington, conform site-ului Axios.com.

“Într-un astfel de context, cum ar putea câştiga SUA încrederea întregii lumi?! Sperăm că Statele Unite vor menţine cele mai înalte standarde, că vor avea o atitudine serioasă, transparentă şi responsabilă, că vor asuma corect responsabilităţi, vor susţine activităţile OMS prin acţiuni reale şi vor contribui în mod adecvat la cooperarea internaţională în cazul Covid-19. Întreaga lume va urmări situaţia”, a precizat Ambasada Chinei.

Administraţia Joseph Biden a anunţat în ianuarie că Statele Unite vor relua contribuţiile financiare destinate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce fostul preşedinte Donald Trump suspendase finanţarea agenţiei din cadrul Naţiunilor Unite.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/sua-si-china-ss.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/sua-si-china-ss-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Administraţia Chinei a acuzat, duminică, Statele Unite de perturbarea cooperării în combaterea pandemiei, prin subminarea instituţiilor internaţionale, în contextul criticilor Washingtonului după ancheta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind originile coronavirusului. Echipa...