HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Berbec

Începi săptămâna cu speranţe mari în legătură cu proiectele de săptămâna aceasta. Ai, de asemenea, lângă tine persoane care te încurajează şi chiar te sprijină să îţi urmezi obiectivele, cu toate că nu sunt toate aşa cum ţi-ai dorit. În felul acesta, te bucuri de un nivel de productivitate foarte ridicat, semn că vei vedea cât de curând progrese în cadrul activităţilor de care te ocupi. Este important totuşi să dai dovadă tot timpul de o viziune practică, orientată către rezultate sustenabile. În caz contrar, vei fi dezamăgit(ă) de rezultatele pe care le vei obţine de pe urma eforturilor depuse.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Taur

Te mobilizezi astăzi destul de uşor la serviciu, poate chiar mai repede decât se întâmplă în mod obişnuit într-o zi de luni. S-ar putea, de asemenea, să primeşti sprijin din umbră, în sensul că cineva îţi pregăteşte nişte oportunităţi să te afirmi, să ieşi la rampă. Altfel spus, se întrevede o zi plină pentru tine la serviciu, dar la sfârşitul ei, îţi vei da seama că ai fost mai productiv(ă) decât în mod normal. Pe de altă parte, trebuie să ştii că şi eventualele erori vor fi mai vizibile decât de obicei. Tocmai din acest motiv trebuie să afişezi profesionalism.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Gemeni

Şi pe tine te animă la început de săptămână planurile pe care ţi le-ai făcut pentru aceste zile. Astăzi este o zi propice pentru a te ocupa de chestiuni birocratice, pentru a face nişte drumuri necesare pe la instituţiile statului dacă nu poţi rezolva unele lucruri pe Internet. Se anunţă, de asemenea, veşti bune şi în cazul nativilor(elor) care susţin examene sau poartă negocieri în vederea cooptări unui finanţator în cadrul unui proiect. Indiferent dacă îl derulezi singur(ă) sau în colaborare cu alte persoane, pare că eşti pe drumul cel bun şi faci paşi importanţi în direcţia obiectivelor tale principale.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Rac  

La locul de muncă, te bucuri astăzi de o zi productivă şi pe lângă asta, simţi că punctul tău de vedere nu trece neobservat odată ce l-ai făcut cunoscut celor de jur. Asta dovedeşte faptul că te bucuri de un raport de forţe echilibrat în relaţie cu superiorii şi colegii de muncă mai experimentaţi, ceea ce îţi oferă spaţiu să te desfăşori şi să arăţi că poţi chiar mai mult decât se credea până acum. Iar dacă nu te-ai impus până acum la serviciu, astăzi este un moment bun să faci acest lucru, să îţi faci cunoscută părerile şi viziunile.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Leu  

Astăzi eşti pe aceeaşi lungime de undă atât cu partenerul de viaţă, cât şi cu cei cu care desfăşori activităţi profesionale. Aveţi idei şi viziuni similare în legătură cu ceea ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să meargă într-o direcţie avantajoasă pentru fiecare din voi. Aşadar, dacă ai aşteptat momentul potrivit să porţi o discuţie cu persoana iubită sau cu colegii de muncă, acum este momentul să pui pe tapet ceea ce te preocupă. Vei găsi aceeaşi disponibilitate la dialog în persoana lor, ceea ce vă va ajuta să faceţi front comun împotriva unor probleme care vă afectează pe toţi.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Fecioară

Te numeri printre nativii(ele) care se mobilizează exemplar. Poate că acest lucru se datorează circumstanţelor de la serviciu, care implică să ai viteză de reacţie sau poate are legătură mai degrabă cu nivelul de energie de care te bucuri astăzi, care îţi permite să te ocupi de mai multe lucruri decât ţi-ai propus să realizezi pe parcursul zilei. În orice caz, se vede că eşti pe o curbă ascendentă, că vei face multe progrese dacă reuşeşti să îţi păstrezi acest momentum şi în zilele care urmează. Depinde însă doar de tine dacă reuşeşti să îţi menţii în continuare acest ritm.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Balanţă

Se anunţă un început de săptămână propice pentru nativii(ele) care sunt implicaţi(te) într-o relaţie sentimentală şi/ sau au copii. Te bucuri de o atmosferă liniştită acasă, printre cei dragi, motiv pentru care ar fi indicat să vă faceţi planuri împreună astăzi. Nu numai că petreceţi timp de calitate împreună, dar în acelaşi timp, aflaţi lucruri noi unul despre celălalt, lucru care cade foarte bine dacă eşti la început de drum cu partenerul de viaţă. Dacă ai hobby-uri/ pasiuni pe care intenţionezi să le transformi în afaceri de suflet, te-ar ajuta, de asemenea, să lucrezi la ele pe parcursul acestei zile.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Scorpion

Se întrevede o zi de luni productivă pentru nativii(ele) acestui semn care lucrează de acasă ori care muncesc pe lângă gospodărie, la tot felul de treburi care ţin de casă. Spaţiul casnic îţi oferă un sentiment de securitate care te ajută să te mobilizezi, să treci mai uşor peste provocările întâmpinate la muncă sau în cadrul unor lucrări mai ample de construcţie, amenajare sau redecorare. De asemenea, dacă nu ai apucat să faci cumpărături pentru casă ori curăţenie în weekendul trecut, poate reuşeşti să îi cooptezi pe cei dragi să vă puneţi pe treabă împreună cândva în decursul acestei zile.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Săgetător  

Comunici astăzi foarte bine cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii. Sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, aveţi preocupări similare azi şi agendele voastre se suprapun într-un mod care vă permite să faceţi lucruri împreună după programul de la serviciu. Dacă încă n-ai pe cineva, dar eşti în discuţii cu cineva interesant, se creează un climat propice pentru o întâlnire romantică. Ceea ce încearcă astrele să îţi transmită astăzi este, de fapt, că trebuie să te bucuri de clipă, de momentele plăcute pe care le trăieşti alături de cei dragi. Uneori ţi se întâmplă să mai uiţi acest lucru.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Capricorn

Se întrevede azi o zi potrivită pentru a face investiţii în gospodărie sau în nevoile familiei. Fie că este vorba de cumpărături care vizează pregătirea meselor de săptămâna aceasta sau de aparatele electrocasnice menite să vă uşureze munca în casă, vei da oricum peste cele mai bune oferte. Pe de altă parte, poate ar fi bine să te consulţi cu familia înainte să pui o comandă ori să mergi la magazin. S-ar putea să aibă şi cei dragi nişte idei cu privire la investiţiile pe care vrei să le faci sau poate că şi-ar dori să contribuie la achiziţionarea lor.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Vărsător

Eşti într-o dispoziţie bună şi foarte comunicativ(ă) astăzi. Creezi o impresie plăcută indiferent de anturaj şi contextul social în care te afli, semn că se arată o zi numai bună pentru negocieri, întâlniri de afaceri sau interviuri de angajare. Ştii exact ce şi când să spui pentru a pune bazele şi a dezvolta relaţii de pe urma cărora ai de câştigat. Pe de altă parte, în anumite momente trebuie să ai mai multă grijă să îţi asculţi interlocutorul. Din prea mult entuziasm sau chiar din pricina emoţiilor, ai tendinţa uneori să acaperezi discuţia, să nu laşi loc celuilalt să vorbească.

HOROSCOP 15 FEBRUARIE – Peşti

S-ar putea să te intersectezi astăzi cu nişte oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a economiilor pe care le-ai realizat în ultima perioadă. Nu te aşteptai poate ca acestea să vină prin intermediul unei anume persoane sau conjuncturi, dar se pare că Universul lucrează pe căi misterioase în anumite situaţii. Situaţii de genul acesta ar trebui să te facă să realizezi că gesturile mărunte pe care le-ai făcut la un moment dat într-ajutorul cuiva se întorc sub forma unor asemenea şanse uneori. Poate nu va fi vorba de mare lucru, dar îţi vor prinde bine resursele-n plus.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0160425046-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0160425046-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
HOROSCOP 15 FEBRUARIE - Berbec Începi săptămâna cu speranţe mari în legătură cu proiectele de săptămâna aceasta. Ai, de asemenea, lângă tine persoane care te încurajează şi chiar te sprijină să îţi urmezi obiectivele,...