Potrivit unui studiu realizat în ianuarie de către Kantar, un sfert dintre români ajung mai rar de un an la dentist, iar peste 15% îşi propun să nu acceseze deloc serviciile stomatologice în următoarea perioadă.

Mai puţin de o treime dintre copii sunt aduşi de părinţi la consult, o situaţie în scădere faţă de anii anteriori.

Contextul pandemic şi situaţia particulară a cabinetelor şi clinicilor stomatologice care au fost deschise anul trecut timp de două luni doar pentru rezolvarea urgenţelor explică tipul schimbat de de comportament al pacientului.

În primul rând, procentul pacienţilor români care şi-au ales medicul pe baza recomandărilor a scăzut considerabil, însă a rămas constantă alegerea într-o proporţie foarte mare (85%) pe criteriul încrederii.

Principalul motiv al vizitelor la medicul stomatolog în 2020 a fost consultaţia (61%), controlul de rutină fiind în creştere cu 10% procente faţă situaţia ultimilor ani. Următoarele motive menţionate au fost tratarea cariilor (51%), detartrajul (36%), radiografiile (34%) şi extracţiile dentare (26%). Au trecut în subsidiar motivele care au ţinut de estetica dentară – albirile şi coroanele dentare au fost în scădere cu 4, respectiv 2 procente.

De asemenea, faţă de anii anteriori, pacienţii au conştientizat mai puţin nevoile şi importanţa sănătăţii dentare, un sfert dintre aceştia considerând că nu au avut afecţiuni stomatologice, un procent în creştere cu 5 procente de la un an la altul.

Dintre nevoile enumerate pentru care au ajuns la medicul dentist – cariile/plombele, depunerile de tartru, îngălbenirea dinţilor, abces/infecţii, implant dentar – toate afecţiunile amintite au fost în scădere cu procente importante faţă de 2019.

Potrivit datelor din studiul de piaţă, în ceea ce priveşte intenţia pacienţilor în următoarele 12 luni, 48% declară că este foarte probabil să ajungă la dentist. 73% dintre respondenţi menţionează printre motivele de non-considerare a unei vizite la dentist faptul că nu au probleme stomatologice. Cu toate acestea, o treime declară că vor investi o sumă anuală de 500 lei pentru servicii stomatologice şi există, de asemenea, intenţia în creştere semnificativă de a aloca un buget anual între 500-1000 pentru aceste servicii. Motivele pentru care pacienţii vor lua în considerare vizita la medicul dentist vor fi pentru controlul general (75%), tratamentul cariilor (55%) şi radiografii (44%).

„În stomatologia din România, am ajuns la un nivel ridicat de cunoaştere, experienţă şi dotări tehnologice care sunt puse în sprijinul pacientului pentru ca acesta să primească rezolvări la toate problemele de sănătate dentară, cu o economie de timp şi de investiţii. Este momentul ca pacientul să înţeleagă că nu este în beneficiul lui să se autodiagnosticheze şi că sănătatea sa dentară se stabileşte prin consult sau în urma unei radiografii, nu în faţa oglinzii. Noi, medicii, avem în acest moment toată tehnologia care ne permite o experienţă digitală de la prima consultaţie până la finalizarea tratamentului şi, în aceeaşi măsură, buna intenţie de a stabili cu pacientul o legătură durabilă, de parteneriat”, declară Bogdan Oprea, medic primar stomatologie generală şi doctor în ştiinţe medicale.

Studiul a fost realizat în luna ianuarie 2021, la nivel naţional, pe un eşantion de 1000 de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/pasta-dinti-publimedia-shutterstock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/pasta-dinti-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit unui studiu realizat în ianuarie de către Kantar, un sfert dintre români ajung mai rar de un an la dentist, iar peste 15% îşi propun să nu acceseze deloc serviciile stomatologice în următoarea perioadă. ...