Un studiu care analizează percepţia românilor faţă de călătorii în anul pandemic 2020, realizat de agenţia Hello Holidays în luna ianuarie arată că românii şi-au descoperit ţara şi au găsit destinaţii extreme despre care nu aveau cunoştinţă că există.

Muntele, dar şi litoralul, au atras cei mai mulţi dintre turiştii care şi-au petrecut vacanţa în România. Au călătorit cu familia, au optat în special pentru spaţii de cazare cu interacţiune redusă cu alţi turişti şi au plătit sub 500 de euro/persoană.

Jumătate dintre călătoriile externe au fost realizate în Grecia şi Turcia, însă 8% au zburat spre zone mai îndepărtate precum Bali, Zanzibar, Maldive, Cuba, Mexic.

43% din cei chestionaţi au avut o vacanţă în România, 57% au mers în vacanţă în străinătate.

Pentru 80% din turiştii de România şi 43% din cei care au călătorit în străinătate, vacanţa din 2020 a costat sub 500 de euro/persoană. Cel mai tânăr turist are 18 ani (două persoane), cel mai în vârstă, 82 de ani (două persoane).

La studiu au participat 1.840 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani, majoritatea femei (77%).

45 de persoane au declarat că nu au avut nicio vacanţă anul trecut, în timp ce 1.795 au avut aproape 2.100, 15% din acestea având chiar două. 43% dintre ei au fost în vacanţă în România, restul, în străinătate. 68% au călătorit cu familia, un sfert, cu prietenii.

774 de persoane – turişti în România în 2020 au avut 865 de vacanţe, cele mai multe la munte (30%) şi la mare (29,3%), dar şi în oraşe (14%), zonele balneo (9%), Delta Dunării (9%), Maramureş (4,7%) şi Bucovina (1,6%).

„În anul pandemiei, au fost în vacanţă la Ciungetu Malaia din judeţul Vâlcea, Colibiţa din judeţul Bistriţa Năsăud, Trei Ape şi Văliug din judeţul Caraş Severin, Lepşa judeţul Vrancea, Gura Teghii din judeţul Buzău, plaja Cochilia din Tuzla, barajul de la Stânca Costeşti, Lacul Scropoasa din Munţii Bucegi. Sau la Cazanele Dunării, care au atras 2% din numărul turiştilor de România anul trecut, evidenţiază studiul, o zonă inclusă şi în programele noastre pentru vacanţe interne de mai mult timp”, arată Cosmin Vasile, de la agenţia organizatoare.

80% din ei au cheltuit cel mult 500 de euro pentru vacanţă, au călătorit cu maşina personală (88%) şi au locuit, jumătate dintre ei, în vile, cabane, pensiuni ori apartamente închiriate. O treime, în hoteluri de trei stele.

Top cinci destinaţii externe în 2020 e dat de Grecia, Turcia, Bulgaria, Egipt şi Spania, cu peste 71% din totalul călătoriilor.

1.021 de turişti au avut 1.210 vacanţe în străinătate, pentru care au călătorit cu avionul (45%), maşina personală (33%) şi autocarul (22%).

Hotelurile de patru stele (31%) şi trei stele (24%) au fost majoritare în alegerea lor, pentru hoteluri de cinci stele optând 16% dintre români, iar restul au optat pentru apartamente/studiouri şi vile.

Pentru cei mai mulţi dintre ei, 43%, vacanţa a costat sub 500 de euro de persoană, o treime a plătit până în 1.000 de euro şi numai 3% peste 2.000 de euro/persoană, în destinaţii exotice ori circuite prin mai multe ţări.

1.757 dintre participanţii la sondaj au declarat că vor să aibă, în total, aproape 2.000 de călătorii în 2021, doar 38 nu s-au hotărât unde vor merge în vacanţă.

Destinaţiile externe vizate pentru 2021 sunt Grecia (35%), Turcia (34%), dar şi Spania (4,3%), Italia (3,1%), Bulgaria (3%), Dubai (2,7%), Maldive (2,2%), Portugalia (2%), Egipt (1,4%), Franţa (1,2%), la care se adaugă, într-un număr mai mic, Zanzibar, Bali, Croaţia, Cipru, Mexic, Malta, Statele Unite, Thailanda, Rusia, Austria – în total 1.835 de călătorii.

În România, pentru care au fost declarate 160 de călătorii, cele mai multe opţiuni sunt pentru litoral (50%), munte (13%), staţiunile balneo (13%), Delta Dunării (7%). Restul spun că vor să aibă o vacanţă oriunde, în România.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0566828075.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0566828075-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un studiu care analizează percepţia românilor faţă de călătorii în anul pandemic 2020, realizat de agenţia Hello Holidays în luna ianuarie arată că românii şi-au descoperit ţara şi au găsit destinaţii extreme despre care nu aveau...