Orban a spus că orice membru al PNL poate să candideze pentru orice funcţie de conducere din PNL.

„Vom declanşa cât de curând procesul de alegeri ample în PNL care vor începe cu organizaţiile locale, apoi filialele judeţene şi, la sfârşit, va avea loc Congresul PNL. Orice membru al partidului poate să candideze pentru orice funcţie şi este un exerciţiu democratic extrem de important în perioada care va urma”, a spus Orban.

Întrebat dacă premierul i-ar putea fi contracandidat, Ludovic Orban a spus că această decizie o poate lua doar Florin Cîţu.

„Este o decizie pe care trebuie să o ia Florin Cîţu, dar aş zice că momentul în care se vor anunţa oficial candidaturilor va fi momentul în care se va declanşa oficial procedura de alegeri”, a spus Orban.

Ludovic Orban a anunţat, recent, că ia în calcul să candideze pentru încă un mandat la şefia PNL.

Florin Cîţu a fost întrebat, sâmbătă, într-o altă conferinţă de presă, dacă va candida la Congres, iar răspunsul său lasă loc de interpretări: „Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres”. El a precizat că „este prea devreme” pentru o asemenea discuţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7619201-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/7619201-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Orban a spus că orice membru al PNL poate să candideze pentru orice funcţie de conducere din PNL. „Vom declanşa cât de curând procesul de alegeri ample în PNL care vor începe cu organizaţiile...