Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţi din Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, afirmând că guvernul pe care l-a condus a alocat fonduri prin POIM, iar actualul guvern va deschide apeluri pe exerciţiul financiar 2021-2027.

Imaginea articolului Orban, întâlnire cu reprezentanţi din Energie: Sectorul este de o importanţă majoră pentru economie

Orban, întâlnire cu reprezentanţi din Energie: Sectorul este de o importanţă majoră pentru economie

Orban a spus că sectorul energetic este de o importanţă majoră pentru economia naţională, iar dezvoltarea, extinderea reţelelor de gaze, precum şi distribuţia de gaze naturale sunt tratate cu prioritate.

Potrivit liderului PNL, anul trecut, guvernul pe care l-a condus a alocat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), un miliard de euro pentru extinderea reţelei de gaz din România.

„Primul apel de 200 milioane euro al acestui program, ce susţine comunităţile locale în finanţarea proiectelor de investiţii de înfiinţare de distribuţii de gaz, a avut deja loc în luna decembrie”, susţine preşedintele Camerei Deputaţilor.

Orban afirmă că Guvernul actual va deschide următoarele apeluri pentru restul de 800 de milioane euro din bugetul UE, pe exerciţiul financiar 2021-2027.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţi din Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, afirmând că guvernul pe care l-a condus a alocat fonduri prin POIM, iar actualul guvern va deschide apeluri pe exerciţiul financiar 2021-2027. ...