Comisia Europeană a cerut, vineri, Germaniei să reanalizeze restricţiile stricte impuse la frontieră în contextul pandemiei, amintind că ţările Uniunii Europene au convenit să evite închiderea graniţelor.

Guvernul Germaniei a anunţat, în contextul apariţiei noilor variante ale coronavirusului, restricţii de călătorie pentru persoanele care vin din Cehia, Slovacia şi din regiunea austriacă Tirol.

Însă Comisia Europeană aminteşte Germaniei că statele membre UE au stabilit să evite pe viitor închiderea graniţelor.

În acest context, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat, potrivit site-ului Tagesschau.de, că se aşteaptă ca toate ţările, inclusiv Germania, să aplice măsuri stabilite de comun acord privind călătoriile.

Închiderea graniţelor şi interdicţiile generale de călătorie trebuie evitate, a declarat purtătorul de cuvânt, cerând Germaniei să reanalizeze măsurile şi să aplice excepţii, în primul rând pentru persoanele care traversează zilnic frontierele în scop profesional.

Conform datelor oficiale, aproximativ 45.000 de persoane din Cehia şi Austria lucrează în Germania şi sunt afectate de noile restricţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0585435660.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0585435660-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comisia Europeană a cerut, vineri, Germaniei să reanalizeze restricţiile stricte impuse la frontieră în contextul pandemiei, amintind că ţările Uniunii Europene au convenit să evite închiderea graniţelor. Guvernul Germaniei a anunţat, în...