EHF a decis miercuri ca, din cauza numărului mare de meciuri amânate, să schimbe din mers sistemul competiţional, adaptând programul la noua situaţie provocată de pandemia de Covid-19.

Modificările anunţate sunt aplicabile în Liga Campionilor, atât la feminin, cât şi la masculin.

Astfel, toate meciurile amânate vor fi atribuite uneia din echipe cu 10-0, în funcţie de motivul amânării, urmând ca toate participantele să evolueze în faza optimilor, după alcătuirea clasamentului final.

Perechile din optimi nu se vor stabili prin tragere la sorţi, ci pe baza Tabelei Bergher, adică locul 1 din grupa A, va face pereche cu locul 8 din grupa B şi invers, 1B, cu 8A. Următoarele perechi se vor forma astfel 2A/7B, 2B/7A, 3A/6B, 3B/6A, 4A/5B şi 4B/5A.

Echipei CSM Bucureşti, în grupa A, i se vor atribui două victorii şi 4 puncte, pentru meciurile cu SG BBM Bietigheim şi Rostov Don, ceea ce face ca înainte de disputarea ultimei etape, cu liderul grupei Metz, CSM să se afle pe locul 2, cu 17 puncte.

SCM Râmnicu Vâlcea, în grupa B, va pierde două meciuri, cele cu Borussia şi Podravka, şi va câştiga unul, celălalt meci cu Borussia, şi cele două puncte aferente. Vâlcencele adună astel 8 puncte, care le situează pe locul 6, şi mai au de jucat ultima etapă, pe teren propriu, cu Brest Bretagne, ocupanta locului 3, în grupa B.

Datele meciurilor din optimi urmează a fi anunţate de EHF, după stabilirea clasamentelor finale.

EHF a mai anunţat că celelalte competiţii intercluburi organizate de forul european vor continua conform programărilor iniţiale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0576904631.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0576904631-300x300.jpgrootstireaUncategorised
EHF a decis miercuri ca, din cauza numărului mare de meciuri amânate, să schimbe din mers sistemul competiţional, adaptând programul la noua situaţie provocată de pandemia de Covid-19. Modificările anunţate sunt aplicabile în Liga...