Telekom România, cu afaceri de 5,019 mld. lei (1,057 mld. euro) în 2019, începe un proiect de instalare de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice în mai multe oraşe din ţară precum Galaţi, Râmnicu Vâlcea şi Giurgiu.

Primul oraş în care compania de telecomunicaţii începe instalarea este Galaţi. Proiectul staţiilor electrice a fost câştigat de Telekom România în urma unei licitaţii publice organizată de Primăria Municipiului Galaţi.

„Cel mai mare proiect este la Galaţi, unde Primăria a decis să asigure o reţea publică extinsă de 15 staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice, fiecare dispunând de 50kW în curent continuu şi 22 kW în curent alternativ. Fiecare staţie va putea deservi două autoturisme electrice sau plug-in hybrid în acelaşi timp”, au transmis reprezentanţii Telekom România.

Durata de implementare a proiectului este de şapte luni, împărţită în o lună pentru proiectare şi şase luni pentru execuţie, iar valoarea totală a contractului este de 2,1 mil. lei, plus TVA.  

Compania urmează să instaleze staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice şi în alte oraşe din ţară, ca urmare a câştigării unor licitaţii organizate de Primăriile respective. Astfel, la Râmnicu Vâlcea vor fi amplasate şapte staţii de încărcare rapidă, iar la Giurgiu patru. Proiectele sunt în derulare şi vor fi finalizate în prima jumătate a anului.

„Zonele urbane însumează 75% din necesarul de energie şi emisiile de carbon ale Pământului, iar reducerea emisiilor reprezintă o prioritate pentru multe oraşe şi nu este o coincidenţă faptul că numărul vehiculelor electrice este în creştere. Avem ocazia să implementăm soluţii prin care suplimentăm numărul de puncte de încărcare şi să astfl putem pune România pe harta europeană a traseelor de electromobilitate”, a spus Alexandru Nen, arhitect soluţii IoT şi Smart City, în cadrul Telekom România.

În ultimii patru ani, Telekom România a implementat mai multe proiecte pilot de tip Smart City în Bucureşti, Constanţa şi Piatra Neamţ, care includ soluţii pentru parcare şi iluminat inteligent, stâlp de iluminat multifuncţional – cu componentă de supraveghere video, staţie de încărcare electrică pentru autovehicule, senzori pentru mediu, display LED- , precum şi wi-fi gratuit.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/statie-de-incarcare-telekom.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/statie-de-incarcare-telekom-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Telekom România, cu afaceri de 5,019 mld. lei (1,057 mld. euro) în 2019, începe un proiect de instalare de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice în mai multe oraşe din ţară precum Galaţi, Râmnicu Vâlcea şi...