Liga profesionistă de fotbal a publicat marţi versiunea proprie a echipei etapei a 22-a. Doi dintre componenţii ei (antrenorul şi un jucător) sunt de la Academica Clinceni, prima echipă ce a reuşit să câştige în deplasare la FCSB. Câte doi sunt şi de la FC Botoşani (care a învins pe CFR Cluj), FC Argeş şi Universitatea Craiova. De remarcat şi faptul că patru dintre cei selectaţi sunt jucători străini.

Echipa etapei a 22-a

Portar
Victor Rîmniceanu (FC Voluntari / 30 de ani) – datorită intervenţiilor sale, FC Voluntari a izbutit primul succes în campionat contra celor de la Viitorul.

Fundaşi
Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova / 26 de ani) – a câştigat majoritatea duelurilor cu atacanţii adverşi. De asemenea, a impresionat şi prin pasele lungi care au ajuns mereu la destinatar, capitol la care este printre cei mai buni din campionat.

Luka Maric (FC Argeş / 33 de ani) – a devenit om de bază în defensiva piteştenilor, iar asta se vede şi în rezultate. A izbutit şi primul gol din acest sezon.

Mladen Jutric (Academica / 24 de ani) – introducerea sa pe teren în repriza secundă s-a dovedit a fi mutarea câştigătoare făcută de Ilie Poenaru. Austriacul a marcat singurul gol al meciului, gol prin care Academica a rămas cu şanse mari în lupta pentru un loc în play-off.

Mijlocaşi
Antun Palic
(FC Argeş / 32 de ani) – este jucătorul care face diferenţa în momentele importante. Contra Astrei, mijlocaşul piteştenilor a contribuit decisiv la ambele reuşite ale echipei sale.

Alexandru Albu (UTA / 27 ani) – un jucător care acoperă excelent zona din faţa fundaşilor centrali, de unde recuperează multe baloane. A marcat în premieră pentru arădeni.

Ronaldo Deaconu (Gaz Metan / 23 de ani) – a înscris pentru a şasea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi trei pase decisive în 20 de meciuri.

Enriko Papa (FC Botoşani / 27 de ani) – o evoluţie consistentă. A înscris şi a participat activ la ambele faze. Este un jucător care se pliază perfect pe stilul antrenorului Marius Croitoru.

Atacanţi
Cătălin Golofca
(Sepsi OSK / 30 de ani) – a făcut cel mai bun meci de când s-a transferat la gruparea covăsneană, pentru care a reuşit în ultima rundă un gol şi o pasă decisivă.

Andrei Ivan (Universitatea Craiova / 24 de ani, FOTO) – cu trei goluri marcate în ultimele patru runde, vârful oltenilor arată că are forţa necesară să revină la forma din urmă cu câteva sezoane, atunci când impresiona în tricoul „Ştiinţei”.

Mihai Roman (FC Botoşani / 36 de ani) – s-a dovedit şi contra campioanei că este liderul din teren, cel care poate trage echipa după el în momentele dificile. A pasat decisiv la primul reuşită a gazdelor, apoi a înscris golul victoriei.

Antrenorul etapei
Ilie Poenaru
(Academica / 44 de ani) – conduşi excelent de pe bancă de cel mai longeviv antrenor din Liga 1, ilfovenii au reuşit o victorie mare, prima bifată de o echipă din Liga 1 pe terenul liderului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ilie-poenaru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ilie-poenaru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Liga profesionistă de fotbal a publicat marţi versiunea proprie a echipei etapei a 22-a. Doi dintre componenţii ei (antrenorul şi un jucător) sunt de la Academica Clinceni, prima echipă ce a reuşit să câştige în deplasare...