Redăm mai jos dreptul la replică transmis de sportiva Cristina Ciauşescu:

„Având în vedere articolul apărut în 22.01.2021, pe site-ul mediafax.ro, la secţiunea Sport, articol intitulat , prin care, citând surse neoficiale, se invocă faptul că despărţirea subsemnatei (Cristina Ceauşescu – n.r.) de clubul Minaur Baia Mare s-a făcut din cauza faptului că subsemnata nu am respectat programul de recuperare, după operaţia pe care am suferit-o, şi aş fi avut o viaţă neadecvată rigorilor vieţii de profesionist, ţinem să facem precizarea că informaţiile publicate sunt în totalitate calomnioase, menite să-mi lezeze imaginea de sportiv profesionist. Subsemnata am urmat întru totul programul de recuperare după operaţia suferită, iar atât viaţa sportivă, cât şi extrasportivă avute au fost caracterizate de demnitate, etică profesională, disciplină şi perseverenţă. Despărţirea de Clubul Minaur Baia Mare s-a făcut pe cale amiabilă, demersul de încetare a colaborării fiind justificat de întârzierile clubului de a-şi onora obligaţiile financiare faţă de subsemnata”, a transmis sportiva.

Articolului „Ionica Munteanu revine la 42 de ani în Liga Florilor, la Minaur Baia Mare” a fost publicat în data de 21 ianuarie 2021, la ora 18.03.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/cristina-ciausescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/cristina-ciausescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Redăm mai jos dreptul la replică transmis de sportiva Cristina Ciauşescu: „Având în vedere articolul apărut în 22.01.2021, pe site-ul mediafax.ro, la secţiunea Sport, articol intitulat , prin care, citând surse neoficiale,...