Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni miercuri cu cei 16 premieri ai landurilor pentru a discuta despre limitarea epidemiei de coronavirus.

 

Potrivit unui proiect de document văzut de dpa înainte de şedinţă, restricţiile actuale ar putea fi prelungite, posibil până în martie, în condiţiile în care acestea expiră pe 14 februarie.

 

Germania se află într-un blocaj din noiembrie, ceea ce a forţat închiderea şcolilor, a grădiniţelor şi a afacerilor neesenţiale.

 

Unele state federale au elaborat deja planuri individuale pentru o redeschidere progresivă a grădiniţelor şi şcolilor începând cu săptămâna viitoare.

 

Merkel a declarat marţi că se opune ferm oricărei forme de relaxare până la 1 martie, potrivit unor surse prezente la o întâlnire online a partidului său Uniunea Creştină Democrată (CDU).

 

La întâlnire, Merkel a mai spus că este crucial să se reducă rata de infectări înainte ca varianta de coronavirus identificată pentru prima dată în Marea Britanie să se răspândească în ţară. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0569577105.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0569577105-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni miercuri cu cei 16 premieri ai landurilor pentru a discuta despre limitarea epidemiei de coronavirus.   Potrivit unui proiect de document văzut de...