UPDATE 21:00: Anchetă penală în cazul vaccinului administrat greşit

Poliţiştii au anunţat că fac cercetări asupra cauzei şi că în prezent nu este vizată o persoană.

„Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un barbat,de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze(rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că, iar fi administrat barbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, au anunţat reprezentanţii IPJ Gorj.

Autorităţile susţin că bărbatul nu este în pericol.

„În aceste circumstanţe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranţă în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce priveşte rata de eficacitate, menţionăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager şi se bazează pe acelaşi tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creşterea răspunsului imun generat după prima administrare”, au anunţat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Ştirea iniţială

Un bărbat din Gorj a fost injectat, din greşeală, cu un vaccin Moderna. Prima doză pe care o primise în urmă cu 21 de zile fusese cu vaccin Pfizer. Acum, bărbatul este ţinut sub observaţie.

Un bărbat de 66 de ani, din Gorj, a primit o doză greşit de ser la rapel. Bărbatul a fost vaccinat cu Moderna, în loc de Pfizer. Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, spune că vina pentru încurcătură îi aparţine bărbatului. Centrul de vaccinare are două cabinete medicale – unul pentru Pfizer şi unul pentru Moderna, însă este un singur registrator la intrare. Documentele fiecărei persoane sunt verificate doar la intrarea în centru, nu şi în cabinetul medical.

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj: S-a prezentat o persoană, la vaccin, împreună cu soţia. Au fost examinaţi de medicul care era de serviciu, au fost chestionaţi în legătură cu vaccinul. Li s-a spus că sunt pentru rapel. Au plecat spre punctul de vaccinare. Amândoi, însoţiţi de o asistentă. Soţia a intrat în cabinetul pe care scria Pfizer, unde se făcea vaccinul cu Pfizer, adică rapelul. Iar dânsul, din declaraţiile asistentelor, a intrat în cabinetul pe care scria Moderna.

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj, spune că acum este o anchetă în desfăşurare pentru a afla cine a greşit. 60 de persoane au fost programate astăzi pentru rapelul cu serul Pfizer. Campania de vaccinare nu a fost întreruptă.

Narcis Stoian, directorul DSP Gorj: În cabinetele de vaccinare sunt doar cei care vaccinează. Pe chestionar scria că are rapelul de efectuat. Domnul se simte bine. Am vorbit cu el şi înainte. Este sub observaţie. Soţia dânsului este cadru medical.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0580011572.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0580011572-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE 21:00: Anchetă penală în cazul vaccinului administrat greşit Poliţiştii au anunţat că fac cercetări asupra cauzei şi că în prezent nu este vizată o persoană. „Poliţişti din cadrul Serviciului...