Ion Popa, fost judecător, în prezent avocat, a publicat anul trecut volumul “Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020”, în care vorbeşte despre existenţa unui plan/proiect de conducere a României din umbră, de forţe nealese, în care şeful statului este pionul principal pentru atingerea scopurilor acestor forţe ascunse.

Ion Popa spune că justiţia a fost folosită în acest plan deoarece este un instrument de forţă care inspiră încredere în rândul oamenilor, iar modificările legislaţiei în acest domeniu, promovarea peste noapte a unor procurori de la bază la vârful ierahiei au fost modalităţi de realizare a planului conducerii României din umbră. De asemenea,  exacerbarea fenomenului corupţiei a avut scopul de a întări şi conferi putere DNA în acest plan, iar complexul de inferioritate, ca ţară, pentru a ni se impune decizii din afară.

Ion Popa spune că planul are mai multe componente, care acţionează unitar, politicul având rolul său. Astfel, sunt folosite partidele care în alegeri sunt situate pe locul doi pentru a crea în jurul lor majorităţi şi care astfel dependente de preşedintele ţării, şeful planului pe plan intern.

Despre Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justişie (SIIJ), Ion Popa spune că deranjează deoarece procurorii de aici sunt independenţi faţă de politic, motiv pentru care va fi desfiinţată şi reînfiinţată sub o altă formă.

Prezentăm principalele declaraţii ale fostului magistrat Ion Popa duminică, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News:

Despre planul de conducere din umbră a României

Ion Popa: S-a mai vorbit despre existenţa unui proiect în România, dar astfel de iniţiative au fost demolate imediat de oameni care constituiau subiect de preocupare pentru parchet, de dosare, urmărire penală şi atunci erau prezentaţi ca nişte oameni interesaţi  să arunce în spaţiul publice nişte apărări, care să le fie favorabile.  Şi atunci am decis să prezint succint mecanismele care au stat la baza acestui proiect. Ca să nu pot fi marginalizat în idei, am considerat că nu e bine să exprim opiniile mele, ci să prezint date, fapte, statistici, decizii ale celor care în timp au conturat acest proiect

Ion Popa: Proiectul are în mare două aspecte, legislativ, deci a fost nevoie de o bază legislativă, pe care să se construiască şi care să permită acţiunile ulterioare, prin modificarea legilor justiţiei în 2015. Şi apoi, pliată pe aceste legi, a fost politica de resurse umane. (..) Mecanismul Justiţiei le era insuficient, dar el trebuia croit. Într-un articol din DW, destul de recent se vorbea despre juvenilizare. Problema este că atunci în 2005 nimeni nu ne-a spus de juvenilizare, ni se spunea că vin tinerii. Dar ce s-a întâmplat în 2005 a fost un exces. Acest mecanism de promovare prematură s-a manifestat doar la nivelul Parchetelor, nu şi la nivelul judecătorilor.

Ion Popa: S-a instituit prin lege o modalitate de teleportare a procurorilor de la bază, de la talpa organizării judiciare la vârful parchetului general şi nu numai în funcţii de execuţie, ci şi în funcţii de conducere, cum a fost cazul cel mai elocvent al Laurei Codruţei Kovesi. Ea avea grad de parchet de tribunal, acolo ajunsese profesional, prin examen şi de acolo a fost promovată exploziv în fruntea Parchetului General.

Ion Popa: Sigur, tinereţea este un atu, are marile ei avantaje – energie, entuziasm, poate idei noi- dar aceste funcţii de la vârful parchetului general presupun o mare responsabilitate şi de aceea cel care ajunge acolo trebuie să facă dovada în prealabil a capacităţii şi experienţei de viaţă, de muncă, că sunt buni manageri şi au avut reuşite la parchetele unde au lucrat anterior. Ei neavând beneficiul experienţei de viaţă şi profesionale au fost victime sigure pentru acţiunile de persuasiune exercitate asupra lor, de persuasiune instituţională de data aceasta.

Ion Popa: Una dintre vulnerabilităţile majore ale acestor procurori a fost că ei nu beneficiau de stabilitate. Independenţa procurorurului fără stabilitate nu poate să existe. Nu ai cum să fii independent dacă nu eşti sigur de postul tău. Stabilitatea tocmai asta presupune că nu poţi fi delegat, detaşat, transferat fără acordul tău. Neavând această stabilitate ei trăiau mereu cu securea deaspura capului în sensul că dacă şeful de direcţie, de serviciu se supără pe ei, a doua zi ajung prin decizia şefului acolo unde au plecat. Şi acolo de unde au plecat era rău.

De ce au ales justiţia autorii proiectului

Ion Popa: Justiţia este instrument de forţă şi prezintă încredere în faţă populaţiei, în sensul că dacă un procuror ia o măsură vine din partea unei instituţii. Şi mai exisă şi teama oamenilor faţă de instituţie. Întotedeauna imagina de prezentare a Parchetului a fost că procurorii sunt independenţi. În primul rând este un neadevăr. Procurorii sunt independenţi în munca, în profesia lor, în sensul că nu vine nimeni să-i oblige să facă ceva, dar nu poţi să spui că e independent pentru că rezultatul muncii sale se duce spre confirmare la şeful său ierarhic. Dacă şeful său ierarhic îi spune nu-i bine, înseamnă că el nu mai e independent.

Ion Popa: S-a pornit de la corupţia din România pentru că probabil aveau nevoie de DNA şi atunci ca să dai un volum foarte mare şi să dai în competenţa acestei instituţii practic toată ţara şi atunci ca să justifici de ce această competenţă la o singură instituţie, am zis eu, logic, trebuia exacerbat şi fenomenul de corupţie. De altfel, exacerbarea fenomenului corupţiei a făcut posibilă şi menţinerea MCV. MCV a fost menţinut, printre altele, nu ca să ne înveţe carte, ci iată pentru că prin mecanismele pe care le-am adoptat de-a  lungul timpului nu am reuşit să punem capăt acestei corupţii şi mai ales la nivel înalt. Apoi corupţia trebuia să ne situeze într-o zonă de inferioritate. Nu suntem mai corupţi decât ceilalţi. Statistic, corupţia noastră nu este cu nimic mai mare decât a lor, iar dacă vedem cifrele ameţitoare ale corupţiei din ţările vest europene chiar te întrebi de ce ne numesc pe noi corupţi.

Ion Popa: Toate compunentele proiectului acţionează în mod unitar. De aceea am spus că acel care coordonează este preşedintele ţării, şeful proiectului. Nu e al lui, el este coordonator din interior al acestui proiect. E firesc pentru că el are toate pârghiile la îndemână. El numeşte vârfurile Parchetului General, desemnează prim-ministrul – aţi văzut şi dvs în ce fel a fost deformată Constituţia încă de pe vremea dlui Băsescu, în sensul că desemnarea prim-ministrului este – remanierile guvernamentale, aţi văzut ce s-a întâmplat acum 2-3 ani, a refuzat până să ia şi act de demisii, nu mai spunem de numirea unor interimari. De asta pentru puterile garante important e preşedintele. Ce au făcut prin acest proiect au vădit că sunt oameni şi serioşi, şi profesionişti. Şi ca oameni serioşi care se gândesc la viitor evident că şi-au pregătit şi resursa umană care va veni.

Ion Popa: Din nefericire, noi ne-am postat încă de la început, din 1990, că suntem cei mai proşti din lume şi asta s-a manifestat şi în justiţie şi a continuat această cutumă de inferioritate, se menţine şi acum în sensul că am acceptat fără niciun fel de problemă ca cineva de afară să ne înveţe ceva. (..) dintr-odată ne-am situat singuri într-o zonă de inferioritate şi să acceptăm să vină să ni se dea indicaţii. A apărut MCV, care a adâncit acest sentiment, ne-am complăcut în această situaţie de elev umil şi neştiutor atunci când veneau comisiile să facă evaluări, nimeni nu a comentat şi, pe măsură ce trecea timpul, se vedea din ce în ce mai clar că aceste rapoarte nu numai că nu prezintă realitatea, prezentau invers decât se întâmpla în România, a ieşit din ce în ce mai mult în evidenţă subiectivismul lor şi faptul că îşi culegeau informaţiile doar de la anumite persoane desemnate.

De ce am acceptat să fim consideraţi inferiori

Ion Popa:  Au fost nişte obiective mari la care noi am aspirat şi care ne-au fost condiţionate. Poporul a acceptat pentru că dacă ai nişte lideri care prezintă situaţia în acest fel, ajungi să-i urmezi. Foarte puţini lideri au ieşit să spună .

Modificarea legilor justiţiei în 2005

Ion Popa: Juridic, profesional, nu trebuiau modificate. Din perspectiva punerii în aplicare a acestui proiect, da, trebuiau modificate, pentru că trebuiau constituite acele baze pe care ulterior să se desfăşoare o politică de resurse umane care să pună în aplicare obiectivele din plan. De exemplu, numirea vârfurilor parchetului. În legile din 2004, vârfurile erau numite de CSM. S-a modificat legea şi vârfurile au ajuns să fie numite prin propunerea ministrului Justiţiei şi numirea concretă prin decret de către preşedintele României. Avizul secţiei de procurori a CSM era consultativ. Viaţa ne-a demonstrat că atunci când voia preşedintele ţinea sau nu cont de acest aviz. Al doilea exemplu este modificarea legii organizării judiciare prin care s-a creat o cale separată, faţă de procedura obişnuită, de promovare prin concurs a tuturor magistraţilor, această teleportare. În felul acesta, procurori lipsiţi de orice fel de experienţă, care puteau fi uşor persuadaţi, păcăliţi, entuziasmaţi, cu vorbe frumoase spuse de oameni cu autoritate, au ajuns de la baza ierahiei judiciare la vârful parchetului. Acolo, fără stabilitate,  era uşor să-îndrumi cum să facă, ce să facă.

De ce în plan e ales partidul clasat pe locul 2 la alegeri

Ion Popa: PSD, în decembrie 2016, câştiga 45%, partid puternic, nu avea nevoie  de preşedinte, nu-l interesează preşedintele, poate forma singur guvernul, are majoritate în Parlament. Iată acum partidul de pe locul  2 a fost ales să facă guvern cu partidul de pe locul 3. Eu cred că le-a convenit că PNL nu a luat 40%, altfel ar fi emis pretenţii. Când un partid e puternic începe să emită şi pretenţii, nu atât partidul în sine, cât liderii. Dacă există şi un lider puternic al partidului, atunci e un pericol pentru că deja îl pune în umbră pe preşedinte şi deja pune în pericol toate proiectele.

Despre desfiinţarea SIIJ

Ion Popa: Cred că suntem pionieri în Europa prin Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Uitaţi-vă ce război împotriva acestei secţii. Singura explicaţie logică e că procurorii de acolo sunt singurii procurori dintr-o entitate care nu e datoare politicului. Ei au fost numiţi în funcţie de CSM şi din Consiliu, nu de procurori, ci au fost numiţi de o comisie în care majoritari erau judecători. Am convingerea că dacă merg pe această linie probabil secţia va fi desfiinţată, dar va fi reînfiinţată sub o altă formă. Trebuie ca toţi care sunt acum acolo să plece, asta este clar, şi va fi repopulată cu oameni numiţi printr-o altă procedură.

Ce ştia Băsescu şi a tăcut când trebuia să vorbească

Ion Popa: Trecerea PDL de la socialişti europeni la populari europeni arată că dl. Băsescu ştia foarte bine ce urmează să se întâmple şi că urmează să beneficieze de sprijinul PPE. Nu ai cum să nu ştii. Mărturisesc că m-a impresionat, mi-a părut şi rău, mi-a părut şi bine când am văzut multe din punctele sale de vedere actuale, ale preşedintelui Băsescu, şi care sunt fără cusur. Eu m-am întrebat domnule, de ce nu le-ai spus atunci, când erai în funcţie, pentru că aveai toate pârghiile la îndemână, de ce vii să spui acum că Kovesi şi Timmermans făceau presiuni cu dosare, cu corupţie şi că nu era adevărat? De ce îmi pare rău? Îmi pare rău pentru că eu nu aş vrea să fiu de acord cu el pentru în cele două mandate a făcut foarte multe lucruri rele pe care acum le critică. Pe cei care i-am criticat şi eu în carte îi critică şi domnia sa acum. Bine, dar de ce nu ai făcut-o atunci? Şi sigur ştia pentru că a fost apărat corespunzător la referendumul din 2012 când s-a pus problema demiterii sale.

Cazul Năstase şi mesajul său

Ion Popa: Pe Adrian Năstase l-au ales ca ţintă pentru că era om politic şi era incomod. Important era să-l scoată din joc şi să le dea de înţeles şi altora că li se putea întâmpla şi lor. Adică ei nu aveau nevoie de condamnare pentru că până la urmă nu aveai de ce să fii condamnat. Partea proastă este cu multe dintre dosarele pornite au ajuns la finalizare prin condamnare chiar dacă ei au urmărit sau nu au urmărit. În momentul în care mecanismul judiciar se pune în mişcare este foarte greu să-l opreşti.

Ion Popa: Controlul judiciar era un instrument pentru că făcea şi el parte din acea etapă de umilire publică. Te obliga să te duci de fiecare dată la poliţie, de fiecare dată era alaiul corespunzător, de fiecare dată erau protestatarii, mai mulţi sau mai puţini, care strigau , cu impresie generală la public. Toate astea ca la final, când ţinta urma să fie condamnată, opinia publică să rămână cu senzaţia că e firesc, fiind bombardată permanent cu date negative despre cel în cauză. (…) Nu avea cine să se opună. Tot ce a însemnat coeziune socială în România s-a ales praful de ea. Până şi în materie sportivă vedem că marile cluburi au fost date la o parte. Echipele tradiţionale au fost înlocuite cu surogate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ip.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/ip-300x300.pngrootstireaUncategorised
Ion Popa, fost judecător, în prezent avocat, a publicat anul trecut volumul “Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020”, în care vorbeşte despre existenţa unui plan/proiect de conducere a României din umbră, de forţe nealese, în care şeful statului...