Oamenii de ştiinţă de vârf în domeniul vaccinării solicită o regândire a obiectivelor programelor de vaccinare, spunând că este puţin probabil ca imunizarea colectivă prin vaccinare să fie posibilă din cauza apariţiei unor noi variante ale virusului, precum cea din Africa de Sud, relatează The Guardian.

 

Comentariile au apărut după ce Universitatea din Oxford şi AstraZeneca au recunoscut că vaccinul lor nu va proteja oamenii împotriva bolilor Covid uşoare până la moderate cauzate de varianta sud-africană. Vaccinul Oxford este pilonul principal al programului de imunizare din Marea Britanie şi este de o importanţă vitală în întreaga lume datorită costului redus şi a modalităţii de păstrare.

 

Concluziile au apărut dintr-un studiu care a implicat peste 2.000 de persoane din Africa de Sud. Au urmat rezultatele a două vaccinuri, de la Novavax şi Janssen, care au fost testate acolo în ultimele luni şi s-a constatat că au o protecţie mult mai redusă împotriva variantei – la aproximativ 60%. 

 

Ministrul Sănătăţii din Africa de Sud, Zweli Mkhize, a declarat că ţara va suspenda camapania de vaccinare cu AstraZeneca, în timp ce Specialiştii OMS vor face vor face recomandări pentru utilizarea sa.

 

Shabir Madhi, profesor de vaccinologie la Universitatea din Witwatersrand, care a fost anchetator şef la mai multe studii de vaccin în Africa de Sud, inclusiv cel de la Oxford, a spus că este timpul să fie regândite obiectivele vaccinării masive împotriva Covid.

 

”Aceste descoperiri recalibrează gândirea despre cum să abordăm virusul pandemic şi să schimbăm accentul de la obiectivul imunizării colective împotriva transmiterii la protecţia tuturor persoanelor cu risc din populaţie împotriva bolilor severe,” a spus el.

 

Ministrul pentru vaccinare din Marea Britanie, Nadhim Zahawi, a declarat că populaţia britanică ar trebui să aibă în continuare încrederea în jabul de la Oxford, susţinând că vaccinurile „par să funcţioneze bine împotriva variantelor Covid-19 dominante în prezent în ţăra.”

 

Prof. Andrew Pollard, anchetator şef al studiului vaccinului Oxford, a subliniat valoarea vaccinurilor în reducerea sarcinii asupra sistemelor de sănătate.

 

„Acest studiu confirmă faptul că coronavirusul pandemic va găsi modalităţi de a se răspândi în continuare în populaţiile vaccinate, aşa cum era de aşteptat, dar, luate împreună cu rezultatele promiţătoare din alte studii din Africa de Sud folosind un vector viral similar, vaccinurile pot continua să uşureze impactul asupra sănătăţii şi sistemelor de îngrijire prin prevenirea bolilor severe,” a precizat el.

 

Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea din Cambridge, a spus că este pragmatic să se adopte abordarea conform căreia vaccinurile vor preveni bolile severe şi moartea, mai degrabă decât să permită imunizarea colectivă în ţări precum Africa de Sud.

 

„Probabil că trebuie să trecem la protejarea persoanelor vulnerabile, cu cele mai bune vaccinuri pe care le avem, deşi nu opresc infecţia, probabil că te opresc să mori,” a spus el.

 

Până în prezent, au fost identificate în Marea Britanie peste 100 de cazuri de virus din Africa de Sud.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/vaccinare1-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/vaccinare1-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Oamenii de ştiinţă de vârf în domeniul vaccinării solicită o regândire a obiectivelor programelor de vaccinare, spunând că este puţin probabil ca imunizarea colectivă prin vaccinare să fie posibilă din cauza apariţiei unor noi variante ale...