Oficial din Marea Britanie spune că vaccinările anuale anti-Covid sunt foarte posibile împotriva noilor varinate ale virusului

O vaccinare COVID-19 în toamnă şi apoi vaccinările anuale sunt foarte probabile, a declarat duminică ministrul britanic pentru implementarea vaccinului, în timp ce ţările se luptă să administreze serurile în faţa noilor variante.
Marea Britanie a epuizat deja aproape 11,5 milioane de prime doze de vaccinuri COVID-19 şi este pe cale să îndeplinească obiectivul de a vaccina toate persoanele din grupurile vulnerabile până la jumătatea lunii februarie.
Printre variantele de coronavirus, în prezent cele mai preocupante pentru oamenii de ştiinţă şi experţii în sănătate publică sunt aşa-numitele variante britanice, sud-africane şi braziliene, care par să se răspândească mai rapid decât celel care au circulat pănă acum.
AstraZeneca a declarat sâmbătă că vaccinul său dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford pare să ofere o protecţie limitată împotriva bolilor uşoare cauzate de varianta sud-africană a COVID-19, pe baza datelor timpurii dintr-un studiu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]
https://stiri-zilnic.com/2021/02/07/oficial-din-marea-britanie-spune-ca-vaccinarile-anuale-anti-covid-sunt-foarte-posibile-impotriva-noilor-varinate-ale-virusului/https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/vaccin.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/vaccin-300x300.jpgUncategorised