Vremea se încălzeşte în Capitală, iar maximele vor ajunge luni la 10-12 grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Imaginea articolului METEO. Prognoză specială pentru Bucureşti: Vremea se încălzeşte, maximele ajung la 12 grade

METEO. Prognoză specială pentru Bucureşti: Vremea se încălzeşte, maximele ajung la 12 grade

Potrivit ANM, până luni la ora 8.00, vremea în Capitală va fi închisă, cu nebulozitate joasă persistentă şi, trecător, se va semnala burniţă şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative pe tot parcursul intervalului şi va oscila în jurul a 2-3 grade.

Meteorologii susţin că de luni, de la ora 8.00, până marţi, la ora 12.00, vremea se va încălzi semnificativ, astfel încât temperatura maximă va fi de 10-12 grade, iar cea minimă de 6-7 grade.

Cerul va avea înnorări şi, temporar, vor fi averse slabe şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în special în noaptea de luni spre marţi, când vor fi rafale de 45-55 km/h.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Vremea se încălzeşte în Capitală, iar maximele vor ajunge luni la 10-12 grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). ...