Domnul Nelu Tătaru, fostul ministru al sănătăţii, l-a plesnit scurt şi dur pe noul ministru, domnul Vlad Voiculescu.

Domnul Tătaru a dezvăluit că, după tragedia de la Piatra Neamţ, s-a făcut un control în spitale, concretizat într-un raport.

Pentru remedierea deficienţelor, grave de altfel, s-a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, discutată într-o primă lectură, în Guvern

Acest oug se referea la investiţii din fonduri europene pentru refacerea instalaţiilor ATI din spitale.

De data asta, urgenţa chiar se impunea.

Între timp, ne-a mai plesnit o tragedie, cea de la „Matei Balş”.

Alţi morţi, destine făcute scrum de un sistem care ucide, în loc să vindece.

Cu privire la raportul de control, domnul Voiculescu a declarat că „nu ştiu ce au presupus aceste controale”, şi că „aşteaptă să vadă care a fost procesul pornit atunci şi ce mai e de implementat”.

Aşteaptă… Ce Dumnezeu, o fi aşteptat ?!

Cert este că domnul Voiculescu a pus „la dospit” în vreun sertar, atât raportul cât şi proiectul de ordonanţă.

Nu ştiu ce-o fi făcut cu propria conştiinţă.

În ultima şedinţă de Guvern, s-a găsit „soluţia” salvatoare.

O şmechereală…

Domnul Ghinea, ministrul fondurilor europene a zis că „am decis să resetăm un parcurs birocratic care întârzia ordonanţa de urgenţă”.

Cum ? Păi, ne lămureşte tot domnia sa.

Citez: „am transformat ordonanţa în memorandum, a fost deja adoptat şi va putea fi lansat în cel mai scurt timp, apelul de finanţare de 50 milioane de Euro.”

Deci, ordonanţa nu mai era bună, e bun memorandumul. Pe bune ?!

O singură întrebare: de ce n-au făcut-o pân-acum ?!

Numai un naiv nu vede că intenţia este de a masca indolenţa.

După treaba asta, domnul Voiculescu chiar ar trebui să ne spună, domne’, gata, v-am pupat şi am degajat locul.

N-o să vezi…

În rest, ce să zic, e bine şi la vară cald…

 

 

 

                                                                                                    

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/valeriu-suhan-editorialist-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/valeriu-suhan-editorialist-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Domnul Nelu Tătaru, fostul ministru al sănătăţii, l-a plesnit scurt şi dur pe noul ministru, domnul Vlad Voiculescu. Domnul Tătaru a dezvăluit că, după tragedia de la Piatra Neamţ, s-a făcut un control în...