Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă anunţă o altă decizie, menită să o completeze pe cea anterioară legată de lista ţărilor cu risc epidemiologic şi obligativitatea testului negativ.

Astfel, sunt precizate categoriile exceptate de la prevederi:

– copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani

– persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România. Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara ţării.

– persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în ţară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în ţară

– conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

– conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului

– conducătorii auto prevăzuţi la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

– piloţii de aeronave şi personalul navigant

– membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora

– personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020

– personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

– personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre
voiajuri

– lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

Măsurile intră în vigoare începând cu data de 12 februarie, ora 00.00.

Anterior, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă anunţase lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care vin din statele de pe listă intră în carantină acasă sau la locaţia declarată pentru 14 zile. De asemenea, a fost introdusă şi obligaţia testului negativ la Covid la intrarea în România.

Pe listă sunt Portugalia, Gibraltar, Andorram, Israel, Spania, Insulele Turks si Caicos, Muntenegru, Cehia, Monaco, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Liban, San Marino, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Seychelles, Panama, Estonia, Aruba, Emiratele Arabe Unite, Sint Maarten, Irlanda, Slovacia, Malta, Puerto Rico, Saint Lucia, Suedia, Franţa, Saint Vincent si Grenadine, Olanda, Albania, Guernsey, Columbia, Brazilia, Serbia, Bahrain, Chile, Luxemburg, Elveţia, Italia, Argentina, Belgia, Uruguay, Liechtenstein, Georgia, Bolivia, Eswatini, Maldive, Kosovo, Tunisia, Insulele Falkland, Austria, Peru, Belarus, Germania, Cipru, Africa de Sud, Cabo Verde, Polonia, Rusia, Republica Dominicana, Canada, Croaţia, Macedonia de Nord, Kuweit şi Malaezia.

Pe lângă actualizarea listei statelor cu risc epidemiologic a fost introdusă şi obligaţia ca la intrarea în România, persoanele care sosesc din ţările/zonele/teritoriile cu risc epidemiologic ridicat să prezinte certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/1491118443114-dsc7085-s4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/1491118443114-dsc7085-s4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă anunţă o altă decizie, menită să o completeze pe cea anterioară legată de lista ţărilor cu risc epidemiologic şi obligativitatea testului negativ. Astfel, sunt precizate categoriile exceptate de...