Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mochiulschi” s-au instruit alături de militarii Regimentului 2-5 Cavalerie din Armata Statelor Unite ale Americii, la cabana Diham, în perioada 25 ianuarie – 1 februarie.

Soldaţii s-au pregătit pentru intervenţii pe teren accidentat, acoperit cu zăpadă. Cu această ocazie, americanii au fost învăţaţi să schieze

„Tabăra de instrucţie la munte iarna a avut ca scop crearea unui mediu favorabil cooperării militare multinaţionale, creşterea nivelului de pregătire al militarilor, precum şi deplasarea în teren montan, instrucţia tactică şi instrucţia schiului desfăşurată pe mai multe etape pornind de la deplasarea pe schiuri pe teren acoperit cu zăpadă, învăţarea căderilor şi a ridicării din cădere, până la procedee de urcare şi coborâre a pantelor. Partenerul american a fost încântat de modul în care s-a desfăşurat tabăra, ţinând cont de faptul că nu au schiat niciodată, iar Viperele Negre le-au împărtăşit din experienţa lor”, au anunţat reprezentanţii MApN.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/romani-afganistan-mapn.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2021/02/romani-afganistan-mapn-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mochiulschi” s-au instruit alături de militarii Regimentului 2-5 Cavalerie din Armata Statelor Unite ale Americii, la cabana Diham, în perioada 25 ianuarie – 1 februarie. ...